marți, 10 mai 2011

Un barbat si o femeie

Este monogamia intr-adevar invatatura biblica?

Originea casatoriei

[INSERT PICTURE OF “HANDS” HERE]

Cea mai clara dovada ca monogamia este idealul lui Dumnezeu o vedem in invatatura lui Hristos din Matei 19.3-6. In acest pasaj El citeaza relatarea biblica din Genesa, in special Genesa 1.27 si 2.24, spunand ca “cei doi vor deveni un singur trup”, nu mai mult de doi.

O alta invatatura biblica importanta este paralela care se face intre sot- sotie si Hristos- Biserica in Efeseni 5.22-33, paralela care are sens doar daca e vorba de monogamie – Isus nu va avea mai multe mirese.

Porunca a zecea “Sa nu poftesti nevasta aproapelui tau [la singular]…” (Exod 20.17) ne spune de asemenea ca idealul este sa existe o singura sotie. Poligamia este categoric interzisa pentru batranii bisericii (1 Timotei 3.2). Dar acest lucru nu este valabil doar pentru batrani, intrucat Pavel scrie: “fiecare barbat sa-si aibe nevasta lui si fiecare femeie sa-si aibe barbatul ei” (1 Corinteni 7.2). Pavel merge mai departe si explica responsabilitatile maritale in termeni care au sens doar in cazul in care exista un singur barbat si o singura femeie. 

Exemplul oamenilor evlaviosi este de asemenea foarte important. Isac si Rebeca au fost monogami – ei sunt foarte des folositi ca si model la nuntile evreiesti din ziua de azi. Alte exemple sunt Iosif si Asenet si Moise si Sefora. Singurii supravietuitori ai Potopului au fost patru cupluri monogame.

Originea poligamiei si consecintele ei

Este foarte important sa ne amintim ca nu tot ceea ce este scris in Biblie este si aprobat de Dumnezeu. Poligamia a aparut la descendentii ucigasului Cain si nu la descendentii lui Set. Primul poligam despre care se vorbeste in Biblie a fost ucigasul Lameh (Genesa 4.23-24). Apoi Esau, care si-a dispretuit dreptul de intai nascut si care a cauzat de asemenea multa suparare parintilor sai casatorindu-se cu doua sotii pagane (Genesa 26.34).

Scepticii incearca de multe ori sa discrediteze aceasta invatatura scotand in evidenta faptul ca barbati din Biblie au avut mai multe neveste. Dar ce ne invata de fapt Biblia?

Dumnezeu a interzis si imparatilor lui Israel sa aibe “mai multe neveste” (Deuteronom 17.17). S-au iscat mari probleme atunci cand imparatii lui Israel nu au ascultat aceasta porunca, inclusiv rivalitatea de moarte intre cei doi fii ai lui David de la sotii diferite (2 Samuel 13, 1 Imparati 2); iar cele peste 1000 de sotii ale lui Solomon l-au ajutat pe acesta sa ajunga la idolatrie (1 Imparati 11.1-3).

Cum ramane cu barbatii evlaviosi care au fost poligami?

Avraam si Sara au fost monogami cu exceptia unei vai adanci in credinta lor cand Agar a devenit a doua sotie a lui Avraam – observati ce conflicte a declansat acest lucru mai tarziu intre Ismael si Isaac, conflict care exista pana in ziua de azi intre descendentii lor (Genesa 16, 21). Iacov a vrut-o doar pe Rahela, dar a fost inselat si Lea, sora mai mare a Rahelei, i-a fost data de sotie, iar mai tarziu el le-a luat de sotii pe sclavele nevestelor la indemnul acestora, din cauza rivalitatii care exista intre surori. Iacov nu se gasea la inaltime in viata sa spirituala in acel moment si in aceeasi situatie se afla si David atunci cand le-a adaugat pe Abigail si pe Ahinoam ca sotii ale sale (1 Samuel 25.42-43). De asemenea, Ana, mama lui Samuel, era umilita de cealalta sotie a sotului ei, Penina, din cauza ca aceasta nu putea avea copii (1 Samuel 1.1-7).

De ce a ingaduit totusi Dumnezeu acest lucru?

Permisivitatea lui  Dumnezeu fata de poligamie se aseamana cu divortul, pe care Dumnezeu l-a tolerat pentru o vreme in anumite conditii din cauza impietririi inimii lor. Dar nu aceasta a fost intentia initiala (Matei 19.8). 

Atunci cand legea mozaica se refera la poligamie, o face intotdeauna intr-un mod conditionat: “Daca isi ia o alta nevasta…” (Exod 21.10), si niciodata nu o face incurajand acest lucru. Dumnezeu a stabilit un numar de responsabilitati pentru sotul care ar vrea sa isi ia mai multe sotii, fapt care are rolul de a descuraja poligamia. 

Tinand cont de problemele pe care le cauzeaza nu e de mirare ca poligamia a fost necunoscuta in randul evreilor dupa iesirea din robia babiloniana, si ca monogamia era o regula chiar si printre grecii si romanii din vremea Noului Testament.  

Top of Form
Bottom of Form
Comentarii de la cititori:
Kevin May, Australia
Unele culturi (in afara de cea islamica) din ziua de azi inca accepta poligamia ca si modalitate de ajutorare a vaduvelor. Am intalnit astfel de cazuri in poporul nimboran din Irian Jaya, Indonezia, unde luarea de sotie a vaduvei fratelui este ceva normal. Atunci cand un barbat moare, o ruda de-a lui se casatoreste cu vaduva acestuia si isi ia responsabilitatea pentru ea si pentru copii. De cele mai multe ori ruda este un frate mai tanar sau un var apropiat care in aceasta cultura este vazut tot ca un “frate”. 

Multi dintre barbatii din satul in care am locuit aveau astfel o a doua sotie. Dar rezultatul era aparent inevitabil – conflictul intre sotii, intr-atat de aprig incat cea de-a doua sotie locuia de obicei la mare distanta de prima sotie, chiar in sate diferite. Barbatul care avea ambele sotii langa el, in case alaturate, suferea din cauza conflictelor constante intre rivale, care dadeau nastere la certuri pline de furie si distrugerea bunurilor personale ale fiecareia de catre cealalta.

Desi beneficiile sociale ale purtarii de grija pentru vaduve si orfani sunt clare, este de asemenea foarte clar ca poligamia nu este o situatie ideala. Natura umana nu are amabilitate pentru aceasta si e normal sa starneasca invidie si gelozie. Asadar exista dovezi practice foarte bune pentru a invata si  practica monogamia in afara dovezilor scripturale pe care le-a amintit dr. Sarfati. 


Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.

luni, 9 mai 2011

Viata - un dar de la Dumnezeu


 “Nu voi incredinta nimanui otravuri, daca-mi va cere, si nici nu voi indemna la asa ceva; tot astfel nu voi incredinta nici unei femei leacuri care sa o ajute sa lepede” Juramantul lui Hippocrate [1]

Aceste cuvinte, spuse cu aproximativ 400 de ani inaintea lui Hristos, au o imensa relevanta si in ziua de azi. Hippocrate, considerat a fi parintele medicinii, a studiat filosofia greaca antica. Juramantul lui Hippocrate cuprinde pozitia multor filosofi greci care condamnau sinuciderea, in special Pythagora, acestia socotind-o vecina cu crima si a devenit un standard de etica pe care medicii sa-l urmeze.

In multe tari din Occident studentilor la Medicina inca li se cere sa depuna acest “Juramant al lui Hippocrate”. Totusi, clauza anti-avort, cel putin in tara mea – Australia, a fost foarte convenabil (si tragic totodata) indepartata din juramant, fiind o reflexie a secularizarii culturii noastre evoluate. Medicina moderna nu a facut decat sa abandoneze principiul sanctitatii vietii umane pe care a enuntat-o Hippocrate si care se regaseste de asemenea in relatarea din Genesa, unde se spune ca omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. De exemplu, in ziua de azi avortul este considerat de multi ca fiind o “alegere facuta in sarcina” si nu distrugerea unei alte fiinte umane. Tratamentele medicale sunt intrerupte in cazul unor persoane pe motivul ca acestora le lipseste “o viata de calitate”, in loc sa se ia in considerare faptul ca acel tratament va ajuta acea persoana sa se faca mai bine sau va mentine viata acelei persoane pana la sfarsitul care va surveni pe cale naturala.

Credinta ca am evoluat din creaturi mai simple este deseori folosita ca justificare pentru a-L respinge pe Dumnezeu ca si Creator si deci pentru a respinge autoritatea care vine din Legea Sa. Fara Dumnezeu viata nu are sens. Dizabilitatea, suferinta si fazele terminale ale vietii sunt vazute ca si stadii fara sens, iar aceasta contribuie la “cultura mortii” care afecteaza lumea vestica in domenii cum sunt medicina si sistemul de asistenta medicala, in care vietile oamenilor depind de alti oameni.

Acceptarea tot mai crescuta a eutanasiei face parte din schimbarea mentalitatii fata de “cultura mortii”. Intreaga lume a vazut recent cum tribunalele Statelor Unite au dat o lege ca o persoana cu dizabilitati, Terri Schiavo, sa moara prin flamanzire si dezhidratare. Cum se poate permite ca o persoana nevinovata sa moara in acest fel? 

Adevarul este ca oamenii au pierdut sensul a ceea ce inseamna cu adevarat sa fii om. Viata, in loc sa fie considerata un dar pretios, este evaluata dupa “calitatea” ei. Cat timp o persoana este tanara, activa si productiva are un nivel ridicat al “calitatii vietii”, dar dupa ce aceasta persoana imbatraneste, are handicapuri sau devine dependenta de cineva, calitatea vietii se reduce, si se considera ca viata lui/ei nu mai merita traita sau protejata. Daca nu mai exista posibilitatea de recuperare, dizabilitatea sau dependenta de altii devin motive de reziliere a vietii acelei persoane. Acest lucru a fost din nefericire confirmat in cazul lui Terri Schiavo.

Ecouri ale acestui simtamant se regasesc de asemenea si in filmul bine cunoscut al lui Clint Eastwood. Personajul principal, o femeie boxer, incepe plina de indrazneala si succes, dar sufera un accident grav la nivelul coloanei vertebrale care o lasa cu un handicap pe viata, dependenta de un ventilator (aparat care o ajuta sa respire), incapabila sa isi miste mainile si picioarele. Pentru ea, pierderea abilitatilor pe care le-a avut e prea mult si incearca sa moara, ventilatorul ei fiind oprit, fapt care este descris de Hollywood ca un profund act de compasiune. (Este interesant sa observam ca cel de-al Treilea Reich a folosit filme similare pentru a promova acceptarea eutanasiei inainte de exterminarea persoanelor cu handicap mental si fizic din Germania Nazista [2]). Departe de a arata compasiune, medicii au ales pur si simplu calea mai usoara. In loc sa o sprijine in infirmitatea ei si sa o ajute sa se adapteze la circumstantele vietii, ei au luat parte la omorarea ei. Un asemenea act respinge aspectul esential ca viata nu ii apartine ca sa si-o poata lua singura. Creata dupa chipul lui Dumnezeu, ea nu are nici un drept sa isi distruga propria viata, sau sa permita altora sa faca acest lucru, indiferent de situatia in care se afla.

Povestea lui Iov din Biblie ne aminteste cum el a refuzat sa “il blesteme pe Dumnezeu si sa moara” in ciuda sfaturilor care i s-au dat de mai multe ori. Acest lucru s-a intamplat deoarece Iov se temea de Dumnezeu si a inteles ca doar El are dreptul sa dea si sa ia viata. Chiar daca nu mai este bucurie in viata, asa cum a fost in cazul lui Iov, acest lucru tot nu justifica luarea vietii. Chiar si in cele mai adanci suferinte, imaginea lui Dumnezeu ramane in om, iar viata ramane un bun intrinsec, demn de a fi protejat si sustinut.

Biserica crestina, si chiar si societatea in general, nu ar trebui sa accepte niciodata minciuna ca eutanasia reprezinta o “moarte buna”. Eutanasia, in adevaratul sens al cuvantului, reprezinta o respingere, in cel mai profund sens, a darului vietii, si deci a lui Dumnezeu Insusi. In schimb, ar trebui sa se recunoasca faptul ca omul, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, are o valoare si o demnitate intrinseca de la nastere si pana la moartea naturala. Scaderea respectului pentru viata in cultura occidentala este un simptom in plus al transferului fundamental si tragic de la o perspectiva biblica a lumii la una bazata pe umanism evolutionar

Referinte si note
  1. Dupa cum e tradus de Ludwig Edelstein.
  2. Michael Burleigh, Moartea si Izbavirea, Cambridge University Press, p. 210.

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.
     

    Dovezi in favoarea lui Dumnezeu

    Grab this Headline Animator