Ape tulburi

Clarificand confuzia legata de selectia naturala

de Carl Wieland

‘Selectia naturala’ este vazuta de multe ori ca ‘supravietuirea celui mai puternic’, sau mai recent ‘reproducerea celui mai puternic’. Multi oameni fac o confuzie, crezand ca selectia naturala este automat o dovada pentru ideea ca moleculele s-au transformat in microbi, care au devenit miriapozi, magnolii si directori. Majoritatea prezentarilor despre evolutie sporesc confuzia, in mod convenient, uitand sa arate ca nici macar conform teoriei evolutioniste, acest lucru nu poate fi adevarat; selectia naturala, de una singura, nu poate crea lucruri noi.

Darwin, un plagiator?

Selectia naturala se refera la un proces simplu si de bun-simt. Un creationist, zoologul/chimistul Edward Blyth (1810-1873), a scris despre asta in perioada 1835-’37, inaintea lui Darwin, care foarte probabil a imprumutat ideea de la Blyth (1). Un organism poate poseda o caracteristica mostenita care, intr-un anumit mediu, ii ofera o sansa mai mare de a isi transmite genele mai departe, generatiei urmatoare (comparativ cu semenii sai care nu au aceasta trasatura). Dupa mai multe generatii succesive, aceasta trasatura are toate sansele sa devina predominanta in acea populatie. O astfel de succes poate fi obtinut pe mai multe cai:

Ø  O sansa mai mare de supravietuire De exp, organismul este “mai adaptat pentru supravietuire”. Asta inseamna ‘supravietuirea celui mai puternic; nu se refera neaparat la puterea fizica. Daca este mai probabil (sau mai putin) sa supravietuiesti, ai in consecinta mai multe (sau mai putine) sanse sa transmiti genele urmasilor. De exemplu, gena pentru par lung va creste sansele unui animal de a supravietui intr-un climat rece. Genele pentru colorit alb vor imbunatati sansele unui urs intr-o zona inzapezita (camuflajul nu foloseste pentru aparare; poate ajuta un pradator sa se apropie de prada). Astfel, avand sanse mai mari sa evite inanitia, un urs mai deschis la culoare are sanse mai mari de supravietuire si in consecinta, are sanse mai mari sa isi transmita genele mai departe.

Ø  O sansa mai mare de a isi gasi un partener. Daca femelele unei specii de peste prefera partenerii cu coada mai lunga, atunci masculii speciei cu coada mai lunga vor avea sanse mai bune sa se reproduca, asa ca genele lor (inclusiv cele pentru coada lunga) vor avea sanse mai bune sa fie copiate. Genele cozii lungi (si astfel exemplarele cu coada lunga) vor deveni astfel mai intalnite la acea populatie.

Ø  Orice alta cale de a creste succesul reproducerii  Luati in calcul o specie de plante, ale carei seminte sunt purtate de vant. Daca are gene care ofera semintelor o forma care le confera un profil aerodinamic mai bun si care le ajuta sa ajunga la distante mai mari decat ale suratelor sale, atunci genele sale (si implicit si trasatura sa) vor fi favorizate, ‘selectate’ in mod ‘natural’, de aici termenul de selectie naturala. Invers, daca acea planta se afla pe o insula, semintele care calatoresc o distanta mai mare vor avea sanse mai mari sa ajunga in ocean. In acest caz, gena ‘aerodinamica’ reprezinta un dezavantaj. Presupunand ca ambele tipuri de gene ar fi disponibile, acest efect ar face ca, dupa cateva generatii, pe insula sa ramana doar plantele care produc seminte ce nu ajung foarte departe.

Adaptarea

Astfel, organismele se pot adapta la mediul in care se gasesc. Sa luam ca exemplu o populatie de plante care are gene amestecate pentru lungimea radacinilor. Daca expunem acea populatie secetei, in mod repetat, plantele cu cele mai mari sanse de supravietuire sunt cele care au radacini mai lungi, care le permit sa ajunga la panza freatica. Asadar, este mai putin probabil ca genele pentru radacini mai scurte sa fie transmise mai departe (vezi diagrama). In timp, nici una din aceste plante nu va mai avea gena pentru radacini scurte, asa ca vor deveni de tipul ‘radacini lungi’. Vor fi mai bine adaptate la conditii aride, decat predecesoarele lor.

Credinta lui Darwin

Aceasta adaptare, in realitate o ‘mulare pe mediul inconjurator’, a fost vazuta de catre Darwin ca un proces creativ, fara limite. Daca ‘noi’ varietati, adaptate la mediu, pot aparea intr-un timp scurt, avand mult timp la dispozitie, ar putea da nastere unui numar nelimitat de caracteristici, mergand pana la aparitia unor noi forme de viata. Asa credea el ca au aparut plamanii, intr-o lume in care nu existau anterior, si penele intr-o lume fara pene. Darwin nu stia cum functioneaza ereditatea, dar oamenii din ziua de azi ar trebui sa stie mai bine. El nu stia, de exemplu, ca ceea ce se transmite in procesul de reproducere este, in esenta, un pachet de date (genele), informatii codate.

Ceea ce este foarte important si accentuam de fiecare data este ca selectia naturala elimina informatii. Prin definitie, nu este capabila sa creeze nimic nou. In exemplul de mai sus, plantele se adapteaza datorita eliminarii anumitor gene; pierd o informatie pe care stramosii lor o aveau. Informatia pentru radacini lungi era deja prezenta in populatie; selectia naturala nu a dus la aparitia unor informatii noi.

Pretul platit pentru adaptare, sau specializare, este intotdeauna pierderea permanenta a unor informatii din codul genetic ale acelor organisme. Daca mediul s-ar schimba, si numai plantele cu radacini scurte ar putea supravietui, informatia necesara nu va “reaparea” in mod magic; populatia nu s-ar mai putea adapta. Singurul caz in care ar putea sa apara ar presupune existenta unei populatii mixte, hibride, in care ambele tipuri de gene sa fie prezente.

Limitele varietatii

Intr-un astfel de proces, de pierdere a informatiei, exista o limita a variatiilor, pentru ca fondurile genetice nu pot pierde informatie la infinit.

Acest lucru poate fi vazut in selectia raselor, care este o alta versiune (artificiala) de selectie – principiul este identic cu cel al selectiei naturale. Sa luam caii, ca exemplu. Oamenii au putut sa obtina tot felul de varietati din caii salbatici – cai de munca, ponei, etc. Dar limitele sunt atinse rapid, deoarece selectia poate lucra numai cu ceea ce are deja. Poti creste cai albi, maro si asa mai departe dar, oricat ai selecta nu vei putea niciodata sa generezi un cal verde – informatia nu exista in populatia cabalina.

Limitele varietatii apar si datorita faptului ca fiecare specie de cal detine mai putina informatie genetica decat caii ‘salbatici’, al carei descendent este. Se stie, ca un lucru de baza, ca nu poti poti porni cu un ponei Shetland si incerci sa selectezi un armasar Clydesdale – informatia pur si simplu nu mai este acolo! Cu cat specializarea este mai mare (sau ‘adaptarea’, in acest caz omul este cel care joaca rolul ‘mediului’), cu atat fondul genetic este ‘mai subtiat’ si sunt posibile mai putine variatii pentru viitor.

Aceste argumente, logice si evidente, arata clar ca selectia naturala este departe de a fi procesul creativ, “crescator”, fara limite imaginat de Darwin (si de multi din oamenii de astazi, pacaliti de sistemul public de educatie).

Bineinteles, teoreticienii evolutionisti sunt convinsi de acest lucru. Stiu ca trebuie sa se bazeze pe alte procese pentru a justifica crearea de informatii noi, din cauza ca povestea evolutionara o cere. Odata ca niciodata, afirma ea, era o lume cu creaturi ce traiau fara plamani. Apoi informatia necesara pentru crearea lor a aparut cumva, dar penele nu existau – mai tarziu au aparut si acestea. Dar ideea de baza este ca, selectia naturala de una singura este incapabila sa creeze. Este un proces de ‘triere’, de alegere intre mai multe lucruri care trebuie sa fie deja in existenta.

Alegerea naturala In 1872, a avut loc o incercare de alegere a lui Darwin in cadrul prestigioasei sectiuni zoologice a Institutului Francez, aceasta esuand cu doar 15 voturi pro dintr-un total de  48. Un membru proeminent al Academiei a oferit urmatoare explicatie: ‘Lucrul care a inchis portile Academiei pentru domnul Darwin a fost faptul ca lucrarile care i-au adus faima – “Originea Speciilor” si apoi “Descendenta Omului”, nu sunt stiintifice, ci doar o suma de presupuneri si ipoteze absolut gratuite, deseori evident failibile. Aceste tipuri de publicatii si aceste teorii sunt un exemplu negativ, pe care o institutie care se respecta nu le poate incuraja.’ (1) Totusi, pe 5 August 1878, Darwin a fost ales ca membru corespondent al Sectiunii Botanice ale aceluiasi institut. Darwin ii scria lui Asa Grey urmatoarele: ‘Este o gluma buna  faptul ca am fost ales in Sectiunea Botanica, cand cunostintele mele se intind marginal mai mult decat faptul ca margareta e o floare si mazarea o leguminoasa’. (2) Referinte Din “Viata si scrisorile lui Charles Darwin”, D. Appleton and Co., Londa, 2:400, nota de subsol, 1911. Ref. 1, p. 401

Cum explica evolutionistii aparitia informatiilor noi?

Din moment ce selectia naturala poate doar taia, teoreticienii de astazi ai evolutionismului se bazeaza pe mutatii (greseli aleatoare de copiere in procesul de reproducere) pentru a crea material de operare pentru selectia naturala. Dar asta e o problema separata. S-a demonstrat in mod convingator ca mutatiile observate nu adauga informatie, si ca mutatia are piedici teoretice serioase in aceasta zona. (2) Unul din cei mai buni oameni de stiinta in domeniul informatiei, Dr Werner Gitt de la Institutul Federal German de Fizicia si Tehnologie din Braunschweig, spune, ‘Nu exista nici o lege naturala cunoscuta prin care materia poate da nastere informatiei, nici un proces fizic sau un fenomen material nu poate face acest lucru’. (3) Provocarea sa, de a contrazice stiintific aceasta afirmatie a ramas fara raspuns de cand a fost publicata. Chiar si acele mutatii care ofera un avantaj in supravietuire sunt vazute ca fiind pierderi de informatie, nu creeaza materialul de care selectia naturala are nevoie pentru a trece la treaba. (4)  (Vezi ‘Orbitor de clar?’.)

Sa recapitulam:

1. Selectia naturala nu adauga informatie, de fapt o reduce.
2. Evolutia are nevoie de o cale de a adauga informatie.
3. Mutatiile (greseli genetice de copiere) trebuie invocate pentru a explica cum informatie noua a aparut, necesara pentru ca selectia naturala sa poata  ‘ghida’ procesul evolutionist.
4. Mutatiile studiate pana in prezent par a fi pierderi de informatii – lucru deloc surprinzator pentru un proces aleator. (5)
5. Este deci ilegitim sa pretinzi pe baza cazurilor de selectia naturala (care reduc informatia in populatii) ca exemple de ‘evolutie la lucru’.
6. Selectia naturala, care opereaza pe baza informatiilor create in bazinele genetice originale, are sens intr-o lume decazuta. Poate optimiza modul in care organismele se integreaza in mediu, si ajuta la franarea extinctiei intr-o lumea blestemata si muritoare. Prin ‘impartirea’ unui bazin de informatii in unele mai mici, poate adauga diverse varietati intre descendentii unui tipar original, exact asa cum se intampla cu diversele specii de cai. Chiar si ‘speciile’ noi pot aparea astfel, dar fara informatie noua. Asta ajuta in explicarea diversitatii de astazi in comparatie cu perioada lui Noe.

Poate daca ‘adevaratii credinciosi’ ai evolutionismului ar avea dovezi convingatoare ale procesului creativ, nu ar simti nevoia sa tulbure apele atat de des, prin prezentarea unui proces ‘descendent’ (selectia naturala) ca si cum ar demonstra credinta lor intr-un proces ‘ascendent’ – evolutia molecula-om.

Trebuie sa spunem unei lumi din ce in ce mai educate despre cum certitudinile schimbarilor biologice se leaga de istoria reala a lumii, descrisa in Biblie, sa ii ajutam sa inteleaga si sa creada mesajul Evangheliei care este bazat pe istoria reala.

Orbitor de clar? Unui membru CMI care vizita o pestera in Australia, i s-a aratat de catre un ghid o specie de crustaceu orb, care in acel mediu intunecat si-a ‘dezvoltat abilitatea de a nu vedea’. (!) In mod evident, o mutatie (eroare genetica de copiere) care cauzeaza orbirea unui crustaceu care traieste intr-un mediu iluminat ii va ingreuna supravietuirea.Totusi, acelasi lucru nu este un handicap acolo unde nu este lumina, si ca beneficiu atasat, animalul nu ar fi susceptibil unor infectii oculare ca semenii sai ce vad. Acest mic avantaj este suficient pentru a asigura ca, dupa un numar de generatii, toate aceste crustacee sa posede gena defecta, fiind cu totii orbi. In fapt ei nu si-au dezvoltat abilitati noi ci doar au pierdut una. O pierdere poate oferi un avantaj in lupta pentru supravietuire, dar ramane o pierdere. Credinta evolutionista presupune ca o cantitate masiva de informatii a aparut de-a lungul timpului; aratand cum informatia se pierde sau este corupta nu poate confirma aceasta credinta.

Referinte

1. Taylor, I., In mintea oamenilor, TFE Publishing, Toronto, Canada, pp. 125-133, 1984.
2. De la broasca la print video, produs de Keziah,. Vesi si Spetner, L.S., Nu din intamplare!, The Judaica Press Inc., New York, 1998.
3. Gitt, W., La inceput era informatia, Christliche Literatur-Verbreitung, Germany, p. 79, 1997.
4. Wieland, C., Greselile Gandacilor, Creation 19(3):30, 1997
5. Nota de subsol adaugata in Iulie 2010: De cand acest articol a fost scris, au fost propuse mai putin cazuri decat degetele de la o mana – si unele nu foarte clare, cum ar fi bacteria care poate digera nylon. Sunt mii de mutatii care au fost studiate – pentru ca mecanismul neoDarwinian sa fie credibil, ar trebui sa fie sute care sa se incadreze, insa in continuare sunt virtual non-existente, chiar daca este de conceput ca intr-un caz extrem de rar, o schimbare aleatoare ar putea sa adauge o mica portiune de informatie (complexitate specificata), pentru ca selectia naturala sa lucreze.  

 Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.

Este ‘bunatatea’ noastra suficienta pentru Dumnezeu?

Geneza ... radacinile Evangheliei

de Ann Lamont

Cand crestinii marturisesc, ar trebui ei sa se limiteze la Noul Testament, unde este discutata viata si lucrarea de mantuire a Domnului Isus, sau ar trebui sa includa si parti din Geneza, pentru a fi de ajutor? Indiferent de ce materiale sunt folosite, un numar de adevaruri de baza trebuie explicate unui non-crestin. Diagrama este bazata pe un tipar evanghelic uzitat. (1)

1. Recunoaste ca:

Exista un Dumnezeu care ne iubeste si ne-a creat

2. Accepta ca:

TOATA lumea este PACATOASA si despartita de Dumnezeu

3. Crede ca:

ISUS A MURIT IN LOCUL NOSTRU si s-a ridicat din morti pentru a rascumpara pacatele noastre.

4. Raspunde prin:

Acceptandu-l individual pe Isus si rugandu-l sa ne ierte pacatele si sa fie Mantuitorul si Domnul nostru.

Dupa ce accepta existenta unui Dumnezeu creator care ne iubeste, o persoana trebui sa accepte ca este pacatoasa, separata de Dumnezeu prin pacat. Totusi, multi oameni ezita in a isi asuma acest al doilea pas. Unii oameni cred ca raul si binele sunt relative, asa ca Dumnezeu va fi satisfacut daca fiecare face ceea ce crede ca este bine pentru sine. Altii cred intr-un Dumnezeu ‘Mos Craciun’ care revarsa binecuvantari peste toata lumea.

Multi oameni pretind ca unele comportamente ca egoismul, minciuna si inselatul sunt necesare pentru a avansa in viata, o parte din natura noastra, si nu pacate, din moment ce omenirea a evoluat prin “supravietuirea celui puternic”. Multi altii considera ca sunt ‘suficient de buni’ pentru a fi acceptati de Dumnezeu. Si lista poate continua.

Experienta personala

Dificultatile intampinate deseori de oamenii ‘buni’  sunt ilustrate de parintii mei. Erau cinstiti, muncitori, iubitori si grijulii. Casa noastra era armonioasa si sigura. Parintii mei au facut multe sacrificii pentru a ne oferi mie si fratelui meu o educatie mai buna ca a lor. Erau cumpatati si ne-au implinit intotdeauna nevoile reale. Si-au sacrificat cu altruism interesele atunci cand fratele meu si eu eram tineri, alegand in schimb sa ne ajute in organizarea activitatilor in care eram implicati. Vacantele familiale erau foarte educationale si placute.

Parintii mei ne-au pregatit pentru viata, invatandu-ne lucrurile de care vom avea nevoie atat in casa cat si in afara ei. Ne-au trimis la scoala duminicala pentru a intari valorile morale ale casei noastre. Au fost parinti ‘buni’ si cetateni ‘buni’, asa ca in mod sigur au fost suficient de buni pentru Dumnezeu?

Amandoi parintii vedeau un natura (Psalmul 19:1. Romani 1:20) dovezi clare ale Dumnezeului creator, marele arhitect al universului. Ei credeau ca Dumnezeu era iubitor, deoarece ‘rasplatise’ familia mea ‘buna’ cu relatii stranse si vieti implinite. Totusi, urmatorul pas in procesul crestin prezenta o problema.

Din cauza ‘bunatatii’ lor, nici unul din parintii mei nu putea recunoaste ca erau pacatosi despartiti de Dumnezeu. Credeau ca un Dumnezeu iubitor va oferi fiecarui bebelus o ‘pagina alba’, urmand ca de acolo, el sa ramana acceptabil pentru Dumnezeu daca faptele bune le compenseaza pe cele rele (vezi diagrama). Multi oameni impartasesc aceasta viziune. (2)

Aceasta gandire incorecta poate proveni din ignorarea anumitor parti din Biblie (in special a istoriei lui Adam si Eva, care ne ofera o intelegere corecta asupra pacatului) si din interpretarea gresita a altor parti (viata lui David).

Definitia si originea pacatului

Initial, Adam si Eva se bucurau de o relatie personala apropiata cu Dumnezeu si erau fara pacat. Poate Dumnezeu a dorit ca oamenii sa il iubeasca si sa il asculta prin alegere si nu fortati, El le-a oferit alegerea intre ascultare si razvratire. Le-a spus sa nu manance din “copacul cunostintei binelui si raului”. (3) Ei au ales neascultarea – razvratirea impotriva lui Dumnezeu, care este definitia pacatului. Astfel pacatul a aparut prin actiunile si atitudinilor din gradina Edenului (Geneza 3:8:13, Romani 5:12) (4)

Consecintele pacatului

Din moment ce Dumnezeu este sfant si nu sufera pacatul (Habacuc 1:13), pacatul lui Adam si al Evei trebuia sa aiba consecinte. Creation a incetat sa mai fie “foarte buna” (Geneza 1:31) si a s-a “legat” de moarte si decadere (Roamani 8:19-22, Isaia 51:6). Adam si Eva au fost alungati din Eden (Geneza 3:23-24) unde toate nevoile lor erau implinite. Impreuna cu descendentii lor, de atunci inainte ei au trebuit sa indure munca grea si durerea (Geneza 3:16-19)

Totusi, cea mai grava consecinta a neascultarii lor a fost moartea. Moartea spirituala, ruperea legaturii cu Dumnezeu, a intervenit imediat (Geneza 3:8-11). Moartea fizica a aparut mai tarziu (5) (Romani 5:12), dar procesul a inceput din acel moment. (6)

Transmiterea pacatului tuturor oamenilor

Initial, Adam si Eva nu erau constienti de rau. Totusi, odata ce au mancat din “pomul cunostintei binelui si raului”, totul s-a schimbat. Din pacate, ei au cedat tentatiei si au pacatuit prin neascultare (Geneza 3:6). Au incercat sa paseze vina pentru actiunile lor (Geneza 3:12-13) si au experimentat frica si rusinea (Geneza 3:7,10).

Adam si Eva nu au putut “dezvata” ceea ce experimentasera si nu s-au putut intoarce la starea inocenta. Relatia lor deteriorata cu Dumnezeu i-a lasat neputiniciosi in fata pacatului, asa ca atitudinile si actinuile pacatoase au devenit o parte integranta a vietii lor, au dobandit ‘natura pacatoasa’ (Romani 5:5-8).

Dorinta lui Dumnezeu de a fi ascultat prin alegere se aplica fiecarei persoane care s-a nascut (descendentilor lui Adam si Eva – Fapte 17:26). Asemeni lui Adam si Eva, dupa cadere, fiecare persoana a trebuit sa traiasca cu cunostinta raului, tentatiile acestuia si neputinta de a il combate in mod constant, fara o relatie corecta cu Dumnezeu. Asadar, fiecare persoana a mostenit aceasta ‘fire pacatoasa’ (Romani 5:12) si a avut aceasta natura de la nastere (Psalmii 51:5) chiar daca ei insusi nu au comis nici un pacat inca (vezi si Psalmii 58:3).

Contrar gandirii populare, profesorul de psihologie Paul Bloom de la Universitatea Yale afirma: “Tot mai multe dovezi indica faptul ca oamenii au un simt moral rudimentar inca de la inceputul vietii.” (7)

Si ca: “Un anume simt al binelui si raului pare a fi gravat in oase”. Asa cum spunea apostolul Pavel, oamenii “dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor” ( Romani 2:15).

Tragic, dar nimeni nu se naste cu o ‘foaie alba’ si, chiar daca ar beneficia de asa ceva, nimeni nu ar putea sa o tina asa. Din cauza ‘naturii pacatoase’ fiecare persoana, inevitabil alege raul in detrimentul binelui, in ciuda celor mai bune intentii (Romani 7:19) si astfel un pacatos este condamnat (Romani 3:23). ‘Binele’ nostru (oricat de mult) nu conteaza in fata unui Dumnezeu sfant care nu poate accepta nici un pacat (oricat de mic) (Habacuc 1:13). (Vezi diagrama)

Intepretari gresite

La suprafata, viata lui David pare sa arate ca binele facut poate contrabalansa raul. Cand David a vazut o femeie frumoasa, s-a lasat prada ispitei, a comis adulter si apoi a aranjat ca sotul ei sa fie ucis (2 Samuel 11). Totusi, acest episod a fost “o pata pe un caracter corect si inchinat slujirii lui Dumnezeu” (8), Dumnezeu numindu-l pe David “un om dupa inima Mea” (1 Samuel 13:14, Fapte 13:22, Fapte 7:46). In timp ce “binele” lui David pare sa contrabalanseze propriul pacat, este acesta motivul pentru acceptarea sa de catre Dumnezeu? Deloc!

Atunci cand profetul Natan il confrunta pe David si il condamna pentru ceea ce a facut  (2 Samuel 12), David isi marturiseste pacatul si cauta iertarea Domnului din toata inima. Acesta a fost adevaratul motiv pentru Dumnezeu i-a iertat pacatul lui David ( 2 Samuel 12:13, Ps. 32:5, Ps. 51:1) (vezi diagrama).

Interpretate corect, vietile lui David si celorlalti oameni biblici contrazic in mod clar viziunea conform careia ‘bunatatea’ noastra poate compensa pacatele, in ochii lui Dumnezeu.

Necesitatea unui Adam real si a unei caderi reale

Romani 5:14-19 si 1 Corinteni 15:21-23 ne arata clar ca problema noastra este identica cu cea a lui Adam. Daca problema lui Adam si pacatul lui in fata lui Dumnezeu nu ar fi fost reale, problema noastra ar fi? Cele doua sunt inseparabile.

Evolutia sugereaza explicatii pentru ‘pacat’ si aparitia omenirii fara necesitatea lui Adam. Dar, daca Dumnezeu a creat oamenii ca pe niste creaturi violente, egoiste, fara o relatie cu El, ne-ar condamna El pentru ca sunt asa cum El ne-a facut? Nu ar fi drept sa faca asta. If Dumnezeu ar fi creat oamenii “pacatosi”, separati de El, nu am avea nevoie de iertarea lui Dumnezeu – o contradictie totala a Evangheliei.

Isus insusi a vorbit despre Adam ca un personaj real, asa cum a facut si Pavel, Luca, Iuda, Osea si scriitorul Cronicilor. (9) Atunci cand vorbeste despre legamantul casatoriei (Matei 19:4, Marcu 10:6), Isus afirma ca este asa cum a fost si la “inceputul creatiei” (10), cand Dumnezeu a facut femeia (Eva, Geneza 2:22) pentru a fi sotia barbatului (singurul barbat Adam, Geneza 2:7, 15:22).

In mod repetat, Pavel vorbeste despre Adam si va ca persoane reale (1 Cor 15:45; (11) 2 Cor 11:3) a caror neascultare a adus pacatul (Romani 5:12) si moartea (1 Cor 15:21-22) in lume. Similar, Pavel a scris despre ei ca fiind creati de Dumnezeu ca indivizi (1 Tim 2:13) si despre aparitia pacatului in gradina Eden (1 Tim 2:13-14). Biblia mentioneaza numele descendentilor pe linie paterna de la Adam la David (1 Cronici) si de la Adam la “tatal pamantesc” al Domnului Isus, Iosif (Luca 3:23-28). (12) Iuda v.14 si Osea 6:7 vorbesc despre Adam. Daca Adam nu ar fi fost real, Biblia ar fi plina de minciuni si greseli care i-ar distruge complet autoritatea.

Concuzie

Orice motiv ar avea o persoana, de a nu recunoaste ca este pacatoasa, solutia este aceeasi – dobandind intelegerea corecta a pacatului, oamenii pot recunoaste ca ei sunt pacatosi, despartiti de Dumnezeu si ca nu pot face nimic prin ei insisi pentru a restabili partasia cu Dumnezeu.

Singura solutie este sa fim iertati de Dumnezeu. Aceasta implica sa credem ca Domnul Isus este mantuitorul nostru care a murit pentru a ne obtine iertarea de pacate.

Referinte

1.      Adaptat din “Cunoscandu-l personal pe Dumnezeu”, produs de Campus Crusade for Christ, Australia. Cuvintele nu sunt identice.

2.      Din pacate, exista unele organizatii pseudo-religioase care propovaduiesc un Dumnezeu creator si iubitor si care subliniaza ca trebuie sa fii o persoana “buna”, dar nu fac nici o referire la pacat sau un Mantuitor. Aceasta insala multi membri sa creada ca “bunatatea” personala este suficienta pentru a ii face acceptabili in fata lui Dumnezeu.

3.      Nu era nimic in neregula cu fructul in sine, totul era “foarte bun” (Geneza 1:31) inainte ca Adam si Eva sa pacatuiasca. Problema era neascultarea.

4.      Eva a mancat fructul deoarece a fost inselata; Adam stia ce face insa a ales sa ii faca pe plac sotiei in loc sa asculte de Dumnezeu (Geneza 3; vezi si 1 Tim 2:14)

5.      Daca moartea fizica ar fi fost imediata, rasa umana ar fi disparut in acel moment, deoarece Adam si Eva nu aveau copii.

6.      Cuvantul ebraic se citeste ca “murind, vei muri).

7.      “Bebelusii constientizeaza diferenta intre bine si rau la sase luni, conform unui studiu”, www.dailymail.com, 9May 2010.

8.      J.D. Douglas, N. Hillyer, F.F. Bruce, et al. (Eds.) New Bible Dictionary, 2^nd ed. Leicester, UK: IVP, p.268.

9.      Atunci cand Adam este mentionat in Biblie, intotdeauna se vorbeste ca despre o persoana reala. Ideea ca el este un simbol nu apare nicaieri.

10.  Asadar omenirea nu a aparut la sfarsitul procesului de creatie intins pe miliarde de ani. Din moment ce Biblia permite numai mii de ani pentru genealogiile descendentilor lui Adam, cuvintele Domnului Isus indica spre “inceputul creatiei” care a avut loc cu numai cateva mii de ani in urma.

11.  Aici Pavel citeaza Geneza 2:7

12.  Daca Adam nu ar fi existat, genealogiile ar fi falsificate, minciuni deliberate.

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.

Petre Tutea - un gand

"Omul absurd vrea sa iasa de sub stapanirea zeului, acceptand topirea in natura, in locul ferestrei deschise spre Absolut. Acesta este destinul omului in natura. Om si natura, "titanism iluzoriu anulat de perspectiva infinitului si mortii", formula existentiala a umanismului sofistilor si al Renasterii. A doua forma istorica a termenilor dialectici da si nu este "echilibrul intre antiteze", intelegerea dialecticii de Heliade Radulescu, sau formula complementaritatii lui Niels Bohr, deopotriva iluzorii prin natura lor uman-istorica. Stilul speculativ, chiar util, nu duce la adevar. Iesirea din lantul nesfarsit al contradictiilor, sau din iluzoriul fluviu heraclitic, adica din istorie, este cuprinsa in formula esentiala a lui Nicolaus Cusanus: "Coincidentia oppositorum" - anularea contrariilor in Dumnezeu aratandu-ne ca mistica este sediul adevarului, adica realul,  sinele, este transcendent. Altfel nu este. "
                                                                                         Petre Tutea, "Batranetea si alte texte filosofice"

Greselile gandacilor

Insecte fara aripi pe insule batute de vant

Cateodata chiar si un defect poate deveni un avantaj

de Carl Wieland

Un mare obstacol pentru credinta evolutionista este acesta : ce mecanism ar putea adauga toata informatia necesara pentru a transforma, progresiv, o creatura unicelulara intr-un pelican, palmier sau om? Selectia naturala, de una singura, nu poate face asta – selectia presupune eliminarea informatiei. Un grup de animale s-ar putea adapta frigului, de exemplu, prin eliminarea celor care nu au suficient material genetic pentru a genera blana groasa. Dar asta nu explica originea informatiei necesare pentru aparitia blanii groase.

Pentru evolutionisti  exista un singur ‘tren’, pentru a explica aparitia informatiei necesare pentru validarea teoriei lor  - mutatiile. Acestea sunt greseli accidentale care apar atunci cand informatia genetica (setul de instructiuni din ADN care este ‘reteta’ sau ‘schita’ care specifica constructia si functionarea fiecarei creaturi) este copiata de la o generatie la alta. Natural, aceasta modificare a informatiei va tinde sa fie daunatoare (1), sau in cel mai bun caz neutra (2).

Cu toate acestea, evolutionistii cred ca ocazional  o mutatie ‘buna’ va avea loc, care va fi favorizata de selectie si va permite creaturii sa progreseze pe calea evolutiei in ceva complet diferit.

Tipul gresit de schimbare

Exista mutatii ‘bune’? Evolutionistii pot indica catre un mic numar de cazuri in care mutatia a ajutat o creatura sa supravietuiasca, mai bine decat acelea fara mutatie. De fapt, trebuie sa se uite mai bine. Asemenea greseli ‘bune’  nu sunt de genul care sa tranforme un peste intr-un filozof – se indreapta fix in directia opusa. Mai degraba decat sa adauge informatie, ele distrug informatia, sau corup modul in care aceasta se exprima (lucru deloc surprinzator daca tinem cont ca sunt greseli aleatoare).

De exemplu, gandacii isi pierd aripile. O specie de gandac inaripat traieste pe un continent vast; aceleasi tip de gandac care traieste pe o mica insula batuta de vanturi nu are aripi.

Ce s-a intamplat e usor de imaginat. Din cand in cand in populatiile de gandaci, apare un defec, o mutatie care duce la nedezvoltarea aripilor. Adica, informatia necesara pentru dezvoltarea aripilor este pierduta sau distorsionata.

Gena afectata ( o gena este ca o propozitie lunga care contine o parte din instructiunile inregistrate in ADN) va fi transmisa mai departe tuturor urmasilor acelui gandac, si ai urmasilor lor, pe masura ce este copiat din nou si din nou. Toti descendentii acestui gandac vor fi fara aripi.

Daca un astfel de gandac, fara aripi, ar trai pe continentul  australian, de exemplu, ar avea mai putine sanse sa scape de dusmani, asa ca ar avea sanse mai mari sa fie eliminat de ‘supravietuirea celui mai puternic’ inainte de a isi transmite genele mai departe. Asa numita ‘selectie naturala’ poate ajuta la eliminarea (sau macar reducerea) erorilor genetice.

Suflati de vant

Totusi, pe o insula cu vanturi puternice,  gandacii care zboara ar avea sanse mai mari sa fie suflati de vant in mare, asa ca lipsa aripilor e un avantaj. In timp, eliminarea celor inaripati ar asigura faptul ca numai cei fara aripi supravietuiesc, fiind un efect al ‘selectiei naturale’.   ‘Uite!’ spune un evolutionist. “O mutatie favorabila – evolutia in actiune!”  Totusi, aceasta nu demonstreaza mare lucru, pentru ca desi benefic pentru supravietuire, este totusi un defect – o pierdere sau o corupere a informatiei. Este exact opusul a ceea ce evolutionistii au nevoie pentru a demonstra evolutia reala.

Pentru a sprijini credinta intr-un proces care se presupune ca a transformat moleculele in om ar fi nevoie de mutatii care sa adauge informatie. A arata ca defectele cauzate de pierdere informatiei pot oferi un avantaj este irelevant, din punctul de vedere al dovezilor in favoarea evolutiei.

Pe scurt,

1. Teoria evolutionista are nevoie de mutatii care sa mearga “la deal” – sa adauge informatie
2. Mutatiile pe care le observam sunt in general neutre ( nu modifica informatia sau semnificatia codului ADN) sau merg “la vale” din punct de vedere informational – defecte care pierd/corup informatia.
3. Rarele mutatii “benefice” de care se agata evolutionistii, par sa fie asemenea gandacilor fara aripi – schimbari in rau, pierderi de informatie  care, pot oferi un avantaj pentru supravietuire, dar se indreapta in directia opusa evolutiei.

Toate observatiile din lumea reala, in special in ‘era informatiei’, ar indica ca a te baza pe copierea accidentala a unor greseli pentru a genera informatie este gandire fantezista din partea “adevaratilor credinciosi”, nu stiinta.

Note

1. Miile de boli ereditare umane, ca exemplu, sunt cauzate tocmai de asemenea mutatii genetice mostenite.
2. Adica nu are efect asupra rezultatului final, sau intelesului expres al codului. Ca o analogie, sa presupunem ca mesajul “inamicul ataca acum” ar fi transmis, suferind accidental o modificare in “inamicul nu ataca acum”. Rezultatul este potential dezastruos, la fel ca o mutatie vatamatoare. Pe cand o schimbare  ca “inamic ataca acum” ar fi neutra; o schimbare, dar care nu ar afecta rezultatul final. 

    
Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.

Un barbat si o femeie

Este monogamia intr-adevar invatatura biblica?

Originea casatoriei

[INSERT PICTURE OF “HANDS” HERE]

Cea mai clara dovada ca monogamia este idealul lui Dumnezeu o vedem in invatatura lui Hristos din Matei 19.3-6. In acest pasaj El citeaza relatarea biblica din Genesa, in special Genesa 1.27 si 2.24, spunand ca “cei doi vor deveni un singur trup”, nu mai mult de doi.

O alta invatatura biblica importanta este paralela care se face intre sot- sotie si Hristos- Biserica in Efeseni 5.22-33, paralela care are sens doar daca e vorba de monogamie – Isus nu va avea mai multe mirese.

Porunca a zecea “Sa nu poftesti nevasta aproapelui tau [la singular]…” (Exod 20.17) ne spune de asemenea ca idealul este sa existe o singura sotie. Poligamia este categoric interzisa pentru batranii bisericii (1 Timotei 3.2). Dar acest lucru nu este valabil doar pentru batrani, intrucat Pavel scrie: “fiecare barbat sa-si aibe nevasta lui si fiecare femeie sa-si aibe barbatul ei” (1 Corinteni 7.2). Pavel merge mai departe si explica responsabilitatile maritale in termeni care au sens doar in cazul in care exista un singur barbat si o singura femeie. 

Exemplul oamenilor evlaviosi este de asemenea foarte important. Isac si Rebeca au fost monogami – ei sunt foarte des folositi ca si model la nuntile evreiesti din ziua de azi. Alte exemple sunt Iosif si Asenet si Moise si Sefora. Singurii supravietuitori ai Potopului au fost patru cupluri monogame.

Originea poligamiei si consecintele ei

Este foarte important sa ne amintim ca nu tot ceea ce este scris in Biblie este si aprobat de Dumnezeu. Poligamia a aparut la descendentii ucigasului Cain si nu la descendentii lui Set. Primul poligam despre care se vorbeste in Biblie a fost ucigasul Lameh (Genesa 4.23-24). Apoi Esau, care si-a dispretuit dreptul de intai nascut si care a cauzat de asemenea multa suparare parintilor sai casatorindu-se cu doua sotii pagane (Genesa 26.34).

Scepticii incearca de multe ori sa discrediteze aceasta invatatura scotand in evidenta faptul ca barbati din Biblie au avut mai multe neveste. Dar ce ne invata de fapt Biblia?

Dumnezeu a interzis si imparatilor lui Israel sa aibe “mai multe neveste” (Deuteronom 17.17). S-au iscat mari probleme atunci cand imparatii lui Israel nu au ascultat aceasta porunca, inclusiv rivalitatea de moarte intre cei doi fii ai lui David de la sotii diferite (2 Samuel 13, 1 Imparati 2); iar cele peste 1000 de sotii ale lui Solomon l-au ajutat pe acesta sa ajunga la idolatrie (1 Imparati 11.1-3).

Cum ramane cu barbatii evlaviosi care au fost poligami?

Avraam si Sara au fost monogami cu exceptia unei vai adanci in credinta lor cand Agar a devenit a doua sotie a lui Avraam – observati ce conflicte a declansat acest lucru mai tarziu intre Ismael si Isaac, conflict care exista pana in ziua de azi intre descendentii lor (Genesa 16, 21). Iacov a vrut-o doar pe Rahela, dar a fost inselat si Lea, sora mai mare a Rahelei, i-a fost data de sotie, iar mai tarziu el le-a luat de sotii pe sclavele nevestelor la indemnul acestora, din cauza rivalitatii care exista intre surori. Iacov nu se gasea la inaltime in viata sa spirituala in acel moment si in aceeasi situatie se afla si David atunci cand le-a adaugat pe Abigail si pe Ahinoam ca sotii ale sale (1 Samuel 25.42-43). De asemenea, Ana, mama lui Samuel, era umilita de cealalta sotie a sotului ei, Penina, din cauza ca aceasta nu putea avea copii (1 Samuel 1.1-7).

De ce a ingaduit totusi Dumnezeu acest lucru?

Permisivitatea lui  Dumnezeu fata de poligamie se aseamana cu divortul, pe care Dumnezeu l-a tolerat pentru o vreme in anumite conditii din cauza impietririi inimii lor. Dar nu aceasta a fost intentia initiala (Matei 19.8). 

Atunci cand legea mozaica se refera la poligamie, o face intotdeauna intr-un mod conditionat: “Daca isi ia o alta nevasta…” (Exod 21.10), si niciodata nu o face incurajand acest lucru. Dumnezeu a stabilit un numar de responsabilitati pentru sotul care ar vrea sa isi ia mai multe sotii, fapt care are rolul de a descuraja poligamia. 

Tinand cont de problemele pe care le cauzeaza nu e de mirare ca poligamia a fost necunoscuta in randul evreilor dupa iesirea din robia babiloniana, si ca monogamia era o regula chiar si printre grecii si romanii din vremea Noului Testament.  

Top of Form

Bottom of Form

Comentarii de la cititori: Kevin May, Australia Unele culturi (in afara de cea islamica) din ziua de azi inca accepta poligamia ca si modalitate de ajutorare a vaduvelor. Am intalnit astfel de cazuri in poporul nimboran din Irian Jaya, Indonezia, unde luarea de sotie a vaduvei fratelui este ceva normal. Atunci cand un barbat moare, o ruda de-a lui se casatoreste cu vaduva acestuia si isi ia responsabilitatea pentru ea si pentru copii. De cele mai multe ori ruda este un frate mai tanar sau un var apropiat care in aceasta cultura este vazut tot ca un “frate”.  Multi dintre barbatii din satul in care am locuit aveau astfel o a doua sotie. Dar rezultatul era aparent inevitabil – conflictul intre sotii, intr-atat de aprig incat cea de-a doua sotie locuia de obicei la mare distanta de prima sotie, chiar in sate diferite. Barbatul care avea ambele sotii langa el, in case alaturate, suferea din cauza conflictelor constante intre rivale, care dadeau nastere la certuri pline de furie si distrugerea bunurilor personale ale fiecareia de catre cealalta. Desi beneficiile sociale ale purtarii de grija pentru vaduve si orfani sunt clare, este de asemenea foarte clar ca poligamia nu este o situatie ideala. Natura umana nu are amabilitate pentru aceasta si e normal sa starneasca invidie si gelozie. Asadar exista dovezi practice foarte bune pentru a invata si  practica monogamia in afara dovezilor scripturale pe care le-a amintit dr. Sarfati.

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.

Viata - un dar de la Dumnezeu

 “Nu voi incredinta nimanui otravuri, daca-mi va cere, si nici nu voi indemna la asa ceva; tot astfel nu voi incredinta nici unei femei leacuri care sa o ajute sa lepede” Juramantul lui Hippocrate [1]

Aceste cuvinte, spuse cu aproximativ 400 de ani inaintea lui Hristos, au o imensa relevanta si in ziua de azi. Hippocrate, considerat a fi parintele medicinii, a studiat filosofia greaca antica. Juramantul lui Hippocrate cuprinde pozitia multor filosofi greci care condamnau sinuciderea, in special Pythagora, acestia socotind-o vecina cu crima si a devenit un standard de etica pe care medicii sa-l urmeze.

In multe tari din Occident studentilor la Medicina inca li se cere sa depuna acest “Juramant al lui Hippocrate”. Totusi, clauza anti-avort, cel putin in tara mea – Australia, a fost foarte convenabil (si tragic totodata) indepartata din juramant, fiind o reflexie a secularizarii culturii noastre evoluate. Medicina moderna nu a facut decat sa abandoneze principiul sanctitatii vietii umane pe care a enuntat-o Hippocrate si care se regaseste de asemenea in relatarea din Genesa, unde se spune ca omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. De exemplu, in ziua de azi avortul este considerat de multi ca fiind o “alegere facuta in sarcina” si nu distrugerea unei alte fiinte umane. Tratamentele medicale sunt intrerupte in cazul unor persoane pe motivul ca acestora le lipseste “o viata de calitate”, in loc sa se ia in considerare faptul ca acel tratament va ajuta acea persoana sa se faca mai bine sau va mentine viata acelei persoane pana la sfarsitul care va surveni pe cale naturala.

Credinta ca am evoluat din creaturi mai simple este deseori folosita ca justificare pentru a-L respinge pe Dumnezeu ca si Creator si deci pentru a respinge autoritatea care vine din Legea Sa. Fara Dumnezeu viata nu are sens. Dizabilitatea, suferinta si fazele terminale ale vietii sunt vazute ca si stadii fara sens, iar aceasta contribuie la “cultura mortii” care afecteaza lumea vestica in domenii cum sunt medicina si sistemul de asistenta medicala, in care vietile oamenilor depind de alti oameni.

Acceptarea tot mai crescuta a eutanasiei face parte din schimbarea mentalitatii fata de “cultura mortii”. Intreaga lume a vazut recent cum tribunalele Statelor Unite au dat o lege ca o persoana cu dizabilitati, Terri Schiavo, sa moara prin flamanzire si dezhidratare. Cum se poate permite ca o persoana nevinovata sa moara in acest fel? 

Adevarul este ca oamenii au pierdut sensul a ceea ce inseamna cu adevarat sa fii om. Viata, in loc sa fie considerata un dar pretios, este evaluata dupa “calitatea” ei. Cat timp o persoana este tanara, activa si productiva are un nivel ridicat al “calitatii vietii”, dar dupa ce aceasta persoana imbatraneste, are handicapuri sau devine dependenta de cineva, calitatea vietii se reduce, si se considera ca viata lui/ei nu mai merita traita sau protejata. Daca nu mai exista posibilitatea de recuperare, dizabilitatea sau dependenta de altii devin motive de reziliere a vietii acelei persoane. Acest lucru a fost din nefericire confirmat in cazul lui Terri Schiavo.

Ecouri ale acestui simtamant se regasesc de asemenea si in filmul bine cunoscut al lui Clint Eastwood. Personajul principal, o femeie boxer, incepe plina de indrazneala si succes, dar sufera un accident grav la nivelul coloanei vertebrale care o lasa cu un handicap pe viata, dependenta de un ventilator (aparat care o ajuta sa respire), incapabila sa isi miste mainile si picioarele. Pentru ea, pierderea abilitatilor pe care le-a avut e prea mult si incearca sa moara, ventilatorul ei fiind oprit, fapt care este descris de Hollywood ca un profund act de compasiune. (Este interesant sa observam ca cel de-al Treilea Reich a folosit filme similare pentru a promova acceptarea eutanasiei inainte de exterminarea persoanelor cu handicap mental si fizic din Germania Nazista [2]). Departe de a arata compasiune, medicii au ales pur si simplu calea mai usoara. In loc sa o sprijine in infirmitatea ei si sa o ajute sa se adapteze la circumstantele vietii, ei au luat parte la omorarea ei. Un asemenea act respinge aspectul esential ca viata nu ii apartine ca sa si-o poata lua singura. Creata dupa chipul lui Dumnezeu, ea nu are nici un drept sa isi distruga propria viata, sau sa permita altora sa faca acest lucru, indiferent de situatia in care se afla.

Povestea lui Iov din Biblie ne aminteste cum el a refuzat sa “il blesteme pe Dumnezeu si sa moara” in ciuda sfaturilor care i s-au dat de mai multe ori. Acest lucru s-a intamplat deoarece Iov se temea de Dumnezeu si a inteles ca doar El are dreptul sa dea si sa ia viata. Chiar daca nu mai este bucurie in viata, asa cum a fost in cazul lui Iov, acest lucru tot nu justifica luarea vietii. Chiar si in cele mai adanci suferinte, imaginea lui Dumnezeu ramane in om, iar viata ramane un bun intrinsec, demn de a fi protejat si sustinut.

Biserica crestina, si chiar si societatea in general, nu ar trebui sa accepte niciodata minciuna ca eutanasia reprezinta o “moarte buna”. Eutanasia, in adevaratul sens al cuvantului, reprezinta o respingere, in cel mai profund sens, a darului vietii, si deci a lui Dumnezeu Insusi. In schimb, ar trebui sa se recunoasca faptul ca omul, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, are o valoare si o demnitate intrinseca de la nastere si pana la moartea naturala. Scaderea respectului pentru viata in cultura occidentala este un simptom in plus al transferului fundamental si tragic de la o perspectiva biblica a lumii la una bazata pe umanism evolutionar

Referinte si note

1. Dupa cum e tradus de Ludwig Edelstein.
2. Michael Burleigh, Moartea si Izbavirea, Cambridge University Press, p. 210.

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.

Salvarea celuilalt pacient

Discutia lui Lita Cosner cu cercetatorul prenatolog, dr. Larry Thaete

Dr. Larry Thaete detine o licenta in Biologie si Patologie Celulara si Moleculara la Universitatea de Medicina din Charleston, Carolina de Sud. El lucreaza ca si cercetator in domeniul medical cautand tratamente pentru cazurile in care apar deficiente de crestere ale fatului la NorthShore University Health System si lucreaza pe partea de cercetare la Universitatea de Medicina de nord-vest Feinberg din Chicago.

---

Cercetari medicale asupra pacientilor nenascuti

Licenta in medicina a doctorului Thaete l-a echipat pentru „a investiga procesele biologice si patologice ale celulei si ale moleculei”. Cu cincisprezece ani in urma el s-a hotarat sa se specializeze pe obstetrica cu risc crescut dupa ce a fost abordat de catre un medic obstetrician care era si diacon in biserica unde mergea el. Acest diacon infiintase un laborator in care sa investigheze deficientele de crestere ale fatului, in cazuri in care bebelusul din burta mamei nu mai creste normal.

Aceste cercetari se concentreaza in special pe „tratarea deficientelor de crestere ale fatului atunci cand acestea apar prea devreme in sarcina astfel incat copilul nu mai ajunge sa fie nascut”. Dr. Thaete a explicat semnificatia acestor cercetari: aproximativ 5% din sarcni sunt afectate de catre deficientele de crestere fetale. Cateodata aceste deficiente apar mult prea devreme in sarcina ca sa se mai poata face ceva, acestea fiind fatale pentru bebelus. Chiar si in cazurile in care bebelusul supravietuieste, cateodata exista complicatii pe termen lung care afecteaza copilul pana la maturitate.

Cercetarile doctorului Thaete ar putea da nastere la primul tratament pentru deficientele de crestere ale fatului. El spune: „Mi-am pastrat entuziasmul pentru aceasta munca deoarece exista o speranta reala ca ceea ce ajungem sa cunoastem si ceea ce intreprindem ar putea in premiera sa ne furnizeze un raspuns pentru aceasta problema serioasa de sanatate.” Acest lucru ar putea ajuta atat mamele cat si bebelusii, avand in vedere ca in prezent nu exista tratament pentru deficientele de crestere fetale.

Cercetarile sale sunt semnificative deoarece „ceea ce dezvoltam noi poate salva vietile unor bebelusi care altfel nu ar putea supravietui”. De obicei acesti bebelusi sunt avortati in mod spontan sau se realizeaza un avort pentru a salva viata mamei. In unele cazuri in care fatul sufera de deficiente de crestere, mama are de asemenea unele simptome care cateodata pot pune in pericol viata ei. Atunci cand acest lucru se intampla mama trebuie sa aleaga intre a-si risca propria viata incercand sa aduca bebelusul la o maturitatea suficienta pentru ca acesta sa poata supravietui in afara pantecelui ei (ceea ce in multe cazuri nu se realizeaza cu succes), sau avortarea bebelusului pentru a salva viata ei. Dezvoltarea unui tratament pentru deficienta cresterii fetale va face posibila salvarea atat a mamei cat si a bebelusului. Astfel, aceasta ar împiedica intr-o oarecare masura avorturile (încă in număr considerabil) efectuate pentru a salva viata mamei.

Credinta crestina

Dr. Thaete a devenit crestin la varsta de 8 ani atunci cand tatal lui i-a explicat ca Isus Hristos a murit pentru a-l salva de pacat. El spune: „Am reafirmat aceasta credinta in lucrarea desavarsita de la cruce a lui Isus Hristos in diferite momente din viata mea pe masura ce am inteles mai mult unele probleme spirituale ridicate de cultura noastra.”

Presupuneri si interpretari

Dar nu este creatia biblica prin insasi natura ei opusa cercetarii stintifice de felul celei in care e implicat dr. Thaete? Din contra, el spune:

 „Intelegerea din punct de vedere stiintific este intotdeauna dependenta de presupunerile care sunt facute la inceput deoarece acestea fac o diferenta in felul in care sunt interpretate observatiile. Sa luam de exemplu observatia ca proteinele celulare sunt similare la anumite tipuri de creaturi. Daca se presupune ca originea este o chestiune intamplatoare, atunci aceste similitudini dintre proteine sunt interpretate ca si „dovezi” care atesta faptul ca aceste creaturi au evoluat dintr-un stramos comun. Mai mult, explicatia este ca structura lor similara a fost „conservata” prin selectie naturala. Dar daca se porneste de la credinta in Dumnezeu biblic si a vietii create de El, intrebarea care se ridica ar putea fi: Ce trasaturi particulare ale organismelor si ale proceselor lor celulare au presupus acest design special? Creationistii fac si ei comparatii intre forme similare de viata, dar pornind de la ideea ca aceste similaritati au rezultat dintr-un design realizat cu un scop si nu dintr-un stramos comun.”

Dr. Thaete explica faptul ca oamenii de stiinta evolutionisti pornesc de la ideea ca orice punct de vedere care prevede o inteligenta superioara este fals deoarece acest lucru implica „existenta cuiva care este mult mai mare decat mine, acest lucru insemnand ca eu dau socoteala in fata lui si ca nu pot pur si simplu sa imi determin propriul destin.” Oamenii de stiinta „se agata de teoria evolutiei” nu pentru ca nu ar exista dovezi in favoarea creationismului ci pentru ca „orbirea spirituala nu-i lasa sa vada adevarul”.

Dovezi pentru design

De fapt, dr. Thaete crede ca pozitia sa creationist-biblica il ajuta sa inteleaga sistemele complexe ireductibile pe care evolutionismul nu le prevede si nu le explica. Unul dintre acestea reprezinta si punctul central al cercetarilor sale. „Hormonul endotelina, un hormon vasoconstrictor (o substanta chimica care ingusteaza vasele de sange) nu este codat in mod direct de catre ADN. El isi are originea intr-o molecula mult mai mare (alcatuita din 212 aminoacizi), molecula care nu face absolut nimic! E nevoie de o enzima care sa sectioneze o portiune din ea formand astfel molecule mai mici – care de asemenea nu fac nimic! O alta enzima reduce dimensiunea moleculara a proteinei, producand o alta molecula inactiva. O enzima diferita si foarte specializata trebuie sa fie prezenta acolo pentru a reduce dimensiunea acestei a treia molecule pana se ajunge la marimea finala (alcatuita din 21 aminoacizi) si care reprezinta forma activa a moleculei.” In timp ce acest sistem nu este nici pe departe atat de complex ca si motoarele in miniatura ale flagelului bacteriilor sau a sintezei ATP-ului (adenozin trifosfat), el indica puternic spre un design divin. Selectia naturala ar tinde sa elimine formele inactive ale moleculei inainte ca enzima potrivita sa apara si sa-i dea moleculei o forma activa.

Creatia motiveaza cercetarea

In timp ce unii oameni de stiinta crestini isi lasa credinta in afara laboratorului, dr. Thaete spune ca ceea ce ii da semnificatie autentica cercetarii sale este tocmai credinta lui:

 „Un punct de vedere biblic asupra creatiei incepe cu Dumnezeu. El este Acela care a adus toate lucrurile in fiinta. Acest lucru confera tuturor lucrurilor existente o semnificatie mai adanca decat ar fi avut daca ar fi aparut din pura intamplare. Credinta in Dumnezeul vesnic confera cercetarilor mele o valoare care trece dincolo de o simpla intelegere a proceselor mecanice care au loc in celule si in tesuturi.”

In particular, credinta creationista ii ofera doctorului Thaete o baza pentru a atribui a valoare intrinseca vietii umane, incepand cu conceperea, din moment ce oamenii sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu. „Aceasta credinta ne aduce speranta intr-o lume suprasaturata de pacat a carui scop iti scapa printre degete daca nu este ancorat in Ceva mai mare decat noi insine (acest fiind si mesajul global al cartii Eclesiastul). Din contra, evolutionistii consecventi pretuiesc viata doar atata timp cat serveste unui scop. Multe dintre concluziile cercetarilor mele si ale altora pot fi similare, dar diferenta principala sta in perceperea existentei unui scop final sau absenta lui.”

Reducerea efectelor Blestemului

Dr. Thaete vede acest tip de cercetare ca reprezentand o mica parte din incercarea de a combate efectele provocate de Cadere. „Slabiciunea, boala si moartea sunt rezultatele caderii in pacat a stramosului nostru comun, Adam. Cu toate acestea, in calitate de crestini noi ne putem opune unor rezultate ale prezentei pacatului. Desi traim intr-o lume imperfecta pe care nu o putem face perfecta, noi putem aduce o prezenta eliberatoare in sfera noastra de influenta, inlaturand in felul acesta unele din efectele pacatului.”

„Munca mea imi permite sa arunc o privire asupra felului in care Dumnezeu ne-a creat si pot sa vad cum eforturile mele slabe pot contribui la realizarea unei imagini mai mari a unei creatii eliberate, folosind inteligenta pe care Dumnezeu mi-a dat-o pentru a combate unele dintre efectele pacatului. Mai precis, in cercetarile mele, in cazul in care un bebelus prezinta riscul de a se naste cu deficiente pe termen lung, unii oameni presupun ca este mai bine sa se puna capat vietii copilului printr-un avort. Daca prin munca mea pot sa dezvolt cu succes modalitati de a aduce acel copil la o maturitate sanatoasa si la o nastere normala, atunci unele efecte ale pacatului (handicapuri sau moarte prematura) pot fi evitate.”

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.