joi, 16 septembrie 2010

S-a razgandit Darwin?


Charles Darwin a murit pe 19 aprilie 1882, la varsta de 73 de ani. Pentru unii faptul ca a plecat de pe pamantul acesta ca si necredincios este deplorabil, iar in anii care au urmat mortii sale au circulat cateva povesti conform carora Darwin a avut o convertire pe patul de moarte si a renuntat la evolutionism. 

Aceste povesti au inceput sa fie incluse in predici nu mai tarziu de Mai 1882 [1]. Cu toate acestea, cea mai cunoscuta poveste ii este atribuita unei anume Lady Hope, care pretindea ca l-a vizitat pe Charles cand era tintuit la pat in Down House [2] in toamna anului 1881. Ea afirma ca atunci cand a ajuns acolo el citea Cartea Evrei, ca a devenit agitat cand ea a pomenit de relatarea biblica despre creatie din Geneza, si ca i-a cerut sa se intoarca a doua zi pentru a vorbi despre Isus Hristos la o intalnire a servitorilor, care cuprindea aproximativ 30 de oameni. Aceasta poveste a aparut pentru prima data ca si un articol de 521 de cuvinte in revista baptistilor americani, Watchman Examiner [3], iar de atunci a fost retiparita in multe carti, reviste si tractate.

Problema principala cu toate aceste povesti este ca au fost negate de catre membrii familiei lui Darwin. Francis Darwin i-a scris lui Thomas Huxley in data de 8 februarie 1887 despre un raport conform caruia Charles a renuntat la evolutionism pe patul de moarte este “fals si neintemeiat” [4] iar in 1917 Francis a afirmat ca nu avea “nici un motiv sa creada ca el [tatal sau] si-a modificat vreodata punctul lui de vedere agnostic” [5] Fiica lui Charles, Henrietta (Litchfield) a scris la pagina 12 a ziarului saptamanal evanghelic din Londra, Crestinul, din 23 februarie 1922, “Am fost prezenta langa patul sau. Lady Hope nu a fost prezenta langa el cand s-a imbolnavit ultima oara, de fapt niciodata cand a fost bolnav. Cred ca el nu a vazut-o niciodata, dar in orice caz ea nu a avut nici o influenta asupra lui in ceea ce priveste gandirea sau credinta. Nu s-a razgandit niciodata referitor la perspectivele sale stiintifice, nici atunci nici mai devreme… . In orice caz intreaga poveste este neintemeiata” [6]. Unii au tras de aici concluzia ca nu a existat nici o Lady Hope.  

Asadar, ce ar trebui sa credem?

Biograful lui Darwin, Dr. James Moore, lector in istoria stiintei si tehnologiei la Universitatea “The Open” din Marea Britanie, a petrecut 20 de ani facand cercetari asupra informatiilor adunate de pe trei continente. El a realizat o carte de 218 pagini in care examineaza ceea ce el numeste “Legenda Darwin” [7]. El spune ca a existat o Lady Hope. Nascuta sub numele de Elizabeth Reid Cotton in 1842, ea s-a casatorit cu un vaduv, Amiralul in retragere Sir James Hope, in 1877. Ea era implicata in evanghelizari in corturi si vizitarea varstnicilor si bolnavilor din Kent in anii 1880. A murit de cancer in Sydney, Australia, in 1922, unde se gaseste si astazi mormantul sau [8]. 

Moore concluzioneaza ca Lady Hope probabil l-a vizitat pe Charles intre ziua de miercuri, 28 septembrie, si ziua de duminica, 2 octombrie 1881, cel mai sigur cand Francis si Henrietta nu erau prezenti, dar sotia lui, Emma, probabil ca era prezenta [9]. El o descrie pe Lady Hope ca fiind “o povestitoare desavarsita, capabila sa aduca la viata scene si conversatii pe care le impodobea cu o spiritualitate sentimentala” [10]. El arata ca povestea publicata de ea contine unele detalii adevarate cu privire la date si locuri, dar si inexactitati faptice – Charles nu a fost tintuit la pat sase luni inainte sa moara, iar casa de vara era mult prea mica pentru a putea intra in ea 30 de persoane. Cel mai important aspect al povestii, totusi, este faptul ca nu specifica faptul ca Charles ar fi renuntat la evolutionism sau ca ar fi imbratisat credinta crestina. Se spune doar ca Charles si-a exprimat preocuparea pentru soarta speculatiilor sale timpurii si ca ar fi vorbit in favoarea catorva oameni care participau la o intrunire religioasa. Asa-zisa dezicere/ convertire sunt inflorituri pe care unii fie le-au citit in diverse relatari, fie le-au inventat ei insisi. Moore numeste asemenea lucruri “nascociri sfinte”!

Ar trebui observat ca in mare parte din viata ei de casnicie Emma a fost foarte indurerate de natura nereligioasa a punctelor de vedere ale lui Charles, si ar fi fost foarte motivata sa intareasca orice poveste despre o convertire reala, daca acest lucru s-ar fi intamplat. Ea niciodata n-a facut insa lucrul acesta.

Rezulta asadar ca Darwin nu s-a razgandit niciodata, si este pacat ca si in ziua de azi povestea lui Lady Hope apare ocazional in publicatii care sunt impartite de oameni bine intentionati.

References
  1. James Moore, Legenda Darwin, Baker Books, Grand Rapids, Michigan, 1994, pp. 113-14.
  2. Down House a pastrat numele vechi al oraselului lui Darwin, care a fost schimbat in Downe la mijlocul secolului al nouasprezecelea pentru a evita confuzia cu tinutul County din Irlanda de Nord. Sursa: Ref. 1, p. 176.
  3. Watchman Examiner, Boston, 19 August 1915, p. 1071. Sursa: Ref. 1 , pp. 92-93 si 190.
  4. Ref. 1, pp. 117, 144.
  5. ibid, p. 145.
  6. ibid, p. 146.
  7. ibid.
  8. Dupa moartea Amiralului Hope in 1881, Lady Hope s-a casatorit in 1893 cu T.A. Denny, un “filantrop din cresterea porcilor”, dar a preferat sa-si pastreze numele si tilul anterior (Ref. 1, pp. 85; 89-90).
  9. Ref. 1, p. 167.
  10. ibid, p. 94.

vineri, 10 septembrie 2010

Se afla Gradina Edenului pe teritoriul Irakului de azi?

Ca si lucrare care se ocupa cu apararea creationismului, Raspunsuri in Geneza este de multe ori implicata in risipirea miturilor larg raspandite care contrazic invatatura Scripturii, si de asemenea in efectuarea unor cercetari. Aceste convingeri false decurg din afirmatiile evolutionistilor infocati conform carora “toti oamenii de stiinta cred in evolutia care s-a intins pe o perioada de milioane de ani”, mergand pana la mitul imprastiat de unii crestini prost informati ca “Charles Darwin si-a retras teoria evolutionista pe patul de moarte”.

Din martie 2003, cand fortele Statelor Unite ale Americii si alti 29 de aliati au invadat Iraqul pentru a rastuna regimul lui Sadam Hussein, atat mass-media laica cat si cea crestina au declarat frecvent ca Irakul este locul unde se afla in vechime Gradina Edenului despre care se vorbeste in Biblie. (Totusi, unele surse laice au descris de asemenea Gradina Edenului ca fiind “mitica” sau “fabulata”, ca si cand nu ar fi existat niciodata). Dar este Irak acel loc? Nu.

Atunci cand a trebuit sa aratam ca Gradina Edenului nu a fost localizata pe acelasi teritoriu pe care se gaseste azi Irakul, unii crestini – dintre care majoritatea stiau despre Geneza 2:10-14 si despre referinta pe care o gasim acolo la raurile Tigru [1] si Eufrat care ieseau din Eden, si care stiu de asemenea ca exista rauri cu acelas nume care curg prin Irakul de azi – sunt socati.  

Cum stim ca aceste rauri mentionate in Geneza nu sunt cele pe care le gasim in Irak azi? [2]

Daca crestinii ar accepta relatarea istorica despre un potop la scara mondiala (Geneza 6-8), atunci nu pot spune ca Raul Tigru/ Eufrat si Gradina au fost localizate in regiunea mesopotamiana in care se gaseste Irakul din ziua de azi. Potopul global a fost atat de catastrofal incat lumea de dinainte de potop a fost complet distrusa si remodelata, avand loc multe si masive eroziuni si depunerea unor sedimente extrem de groase. Lumea dinainte de potop, deci si Gradina Edenului, au incetat sa existe – au pierit, dupa cum ne confirma si 2 Petru 3:6. Nici raurile nu au avut posibilitatea sa supravietuiasca in urma unui eveniment atat de catastrofal.
Dupa Potop, Geneza 10:10 ne spune ca familia lui Noe si copiii lor s-au mutat din regiunea Muntilor Ararat in campiile Sinear (zona cunoscuta sub numele de Babilon), care are doua rauri, Tigru si Eufrat. Aceste rauri, totusi, nu pot fi aceleasi cu cele din Geneza 2. Aceste noi rauri, atunci si acum, curg pe deasupra imenselor straturi de roca care au fost depozitate in vremea potopului.

Evident, cele doua rauri nou formate au fost numite dupa raurile care curgeau odata in timpurile dinainte de potop. O asemenea modalitate de numire este frecvent intalnita in istorie. Se folosea in special de catre tarile colonizatoare care aduceau nume familiare in noile colonii (de exemplu: colonistii din Britania care au mers in Australia si America au pus pur si simplu nume familiare multor localitati din “lumea noua”). 

Mai mult, o examinare mai amanuntita a capitolul 2 din Geneza ne arata ca topografia din si din jurul Edenului a fost diferita de cea de azi. Patru rauri ieseau odata din Eden; astazi, doar doua rauri mari, Eufratul si Tigrul, strabat Irakul. De asemenea, unul din cele patru rauri, Ghihon, este descris in Geneza 2:13 ca inconjurand “toata tara Cus (Etiopia)”; dar Etiopia contemporana este la peste 1000 mile distanta de Iraq (chiar peste mare: Marea Rosie) 

Contrar credintelor populare, atunci, gradina Edenului nu a fost in Irak. Ea a fost distrusa de potopul global si astfel localizarea sa ingropata sub straturi de sedimente nu va putea fi aflata niciodata [3] De altfel, Gradina Edenului s-ar fi putut gasi la celalalt capat al lumii!

Referinte si note
  1. In Geneza 2, Raul Tigru este numit “Hidechel”.
  2. Chiar si un grup de apologeti relativ bine cunoscuti din partea de est a Statelor Unite (al caror nume nu-l vom dezvalui), care cred intr-o creatie recenta si intr-un potop global, au gresit referitor la acest lucru intr-un email pe care l-au trimis.
  3. Un articol referitor la acest subiect a fost publicat in revista noastra Creation, iunie-august 2003.
Tradus cu acordul autorului. Originalul aici

joi, 9 septembrie 2010

Marile sarate

Dovada pentru un pamant tanar
Planeta noastra, Pamantul, este singurul loc din Univers despre care se stie ca are apa in stare lichida [1]. De fapt, astronautii care au privit din spatiu suprafata pamantului au vazut in mare parte apa. Oceanele acopera 71% din suprafata totala a pamantului si contin suficienta apa pentru a acoperi intreaga planeta cu un strat de apa de 2,7 km (1,7 mile) daca suprafata ar fi in totalitate plata.

Salinitatea

Oceanele sunt esentiale pentru mentinerea vietii pe Pamant si de asemenea ajuta la creerea unui climat destul de moderat. Cu toate acestea, desi oceanele contin 1.370 milioane de kilometri cubi de apa, oamenii nu pot supravietui daca ar bea apa din ele – apa este prea sarata.

Pentru un chimist “sarea” inseamna o gama larga de produse chimice in care un metal este combinat cu un nemetal. De obicei sarea obisnuita este un compus rezultat atunci cand sodiul, care este metal, se combina cu nemetalul clor – clorura de sodiu. Acesta contine atomi incarcati electric, numiti ioni, care se atrag unii pe ceilalti, dand nastere unui cristal destul de tare. Atunci cand sarea se dizolva, acesti ioni se separa. Ionii de sodiu si clor sunt ionii principali care se gasesc in apa, dar nu singurii. Marile sarate sunt foarte benefice omului, pentru ca oceanul furnizeaza multe minerale utile pentru industria noastra.  

Cat de batrana este marea?

E nevoie de multe procese (vezi mai jos) pentru a aduce sarea in mare, dar o data ajunsa sarea nu mai paraseste usor marea. Deci, salinitatea este in crestere constanta. Din moment ce ne putem da seama cata sare este in mare si daca stim de asemenea ratele de intrare si de iesire ale sarii in si din mare, ar trebui sa fim in stare sa calculam o varsta maxima a marii.

De fapt, aceasta metoda a fost propusa pentru prima oara de colegul lui Sir Isaac Newton, Sir Edmond Halley (1656–1742), cel cu cometa [2]. Mai recent, geologul, fizicianul si pionerul terapiei prin radiatii, John Joly, (1857–1933) a estimat ca oceanele au cel mult 80–90 milioane de ani [3]. Dar aceasta varsta era mult prea mica pentru evolutionisti, care cred ca viata a evoluat in oceane cu trilioane de ani in urma. 

Si mai recent, geologul Dr. Steve Austin si fizicianul Dr. Russell Humphreys au analizat din sursele geologiei laice cifrele pentru cantitatea ionului de sodiu (Na+) din oceane, si ratele lui de iesire si de intrare [4]. Cu cat e mai inceata intrarea si mai rapida iesirea, cu atat oceanul se poate sa fie mai batran. 

Fiecare kilogram de apa de mare contine aproximativ 10,8 grame de Na+ dizolvat (aproximativ 1% din greutate). Aceasta inseamna ca exista un total de 1,47x1016 (14.700 milioane de milioane) tone de in Na+ oceane.

Aportul de sodiu

Apa de pe uscat poate dizolva aflorimentele de sare si poate altera multe minerale, in special argile si feldspati, scotand sodiul din ele. Acest sodiu este transportat in oceane de catre rauri. Cu ajutorul apei o cantitate de sare ajunge prin sol direct in mare – proces numit descarcare submarina de ape subterane. Aceasta apa este de obicei foarte bogata in minerale. Sedimentele de pe fundul oceanelor elibereaza mult sodiu, la fel ca si izvoarele calde de pe fundul oceanului (izvoare hidrotermale). Praful vulcanic contribuie de asemenea cu o cantitate de sodiu.

Austin si Humphreys au calculat ca aproximativ 457 milioane tone de sodiu ajung in mare in fiecare an. Rata minima posibila din trecut, chiar daca se iau in considerare presupunerile cele mai favorabile pentru evolutionisti, este de 356 milioane de tone/an.

In realitate, un studiu mai recent a aratat ca sarea intra in oceane chiar mai repede decat au crezut Austin si Humphreys [5]. Inainte s-a crezut ca cantitatea de apa deversata prin izvoare subterane submarine reprezinta un procent mic (0,01–10%) din apa de la suprafata, in special rauri. Dar acest nou studiu care masoara radioactivitatea radiumului in apele de coasta, arata ca cantitatea de apa deversata prin izvoare subterane submarine reprezinta 40% din debitul raurilor [6]. Aceasta inseamna ca varsta maxima posibila a oceanelor este chiar mai mica.

Cantitatea de sodiu produsa

Oamenii care traiesc langa mare au de cele mai multe ori probleme cu rugina la masini. Acest lucru se datoreaza vaporilor de sare – picaturi mici de apa scapa din ocean, apa se evapora lasand in urma cristale mici de sare. Acesta este un proces major care scoate sodiul din mare. Un alt proces major este numit schimb de ioni – argilele pot absorbi ioni de sodiu pe care ii schimba cu ioni de calciu, care sunt eliberati in ocean. O parte din cantitatea de sodiu din ocean se pierde atunci cand apa este prinsa in pori in sedimentele de pe fundul oceanului. Anumite minerale care au cavitati mari in structura lor de cristal, numita zeolit, pot absorbi sodiul din ocean. [Nota editorului: unii anti-creationisti au propus ideea conform careia sodiul este indepartat prin albitizare, vezi anexa pentru raspunsul domnului dr. Humphreys.]

Cu toate acestea, cantitatea de sodiu iesita este mult mai mica decat cantitatea intrata. Austin si Humphreys au calculat ca aproximativ 122 milioane de tone de sodiu parasesc marea in fiecare an. Rata maxima posibila din trecut, chiar daca li se ofera evolutionistilor prezumtiile cele mai generoase, este de 206 milioane tone/an. 

Estimarea varstei oceanului

Acordand evolutionistilor cele mai generoase prezumtii, Austin si Humphreys au calculat ca oceanele trebuie sa aibe mai putin de 62 milioane de ani. Este important sa subliniem ca aceasta nu este varsta reala, ci varsta maxima. Aceasta inseamna ca aceasta dovada este compatibila cu orice varsta pana la 62 milioane de ani, inclusiv varsta biblica de 6000 de ani. 

Calculele lui Austin si Humphreys presupun ratele de intare plauzibile cele mai incete si ratele de iesire plauzibile cele mai rapide. O alta presupunere este aceea ca nu a existat la inceput sare dizolvata de la care s-a pornit. Daca presupunem conditii mult mai realiste din trecut, varsta maxima calculata este mult mai mica.

In primul rand, probabil ca Dumnezeu a creat oceanele cu un anumit grad de salinitate, astfel incat pestii de apa sarata sa poata trai confortabil in ele. Potopul lui Noe probabil ca a dizolvat o cantitate mare de sodiu din rocile de pe uscat. Sodiul a ajuns apoi in oceane dupa ce apele s-au retras. In sfarsit, mult mai marea descarcare submarina de ape subterane ar fi redus si mai mult varsta maxima. 

Concluzie

Salinitatea oceanelor este o dovada puternica in sprijinul faptului ca oceanele, si chiar si Pamantul, sunt mult mai tinere comparativ cu trilioanele de ani de care vorbesc evolutionistii, varsta lor fiind compatibila cu varsta biblica de 6000 de ani. Varsta oceanelor este de asemenea mult mai mica decat “datarile” evolutionistilor pentru creaturile marine. Pe scurt, marea nu este indeajuns de sarata pentru a fi pe gustul evolutionistilor! 

Bineinteles, toate aceste calcule depind de presupuneri despre ce a fost in trecut, cum ar fi conditiile de inceput si ratele constante ale unor asemenea procese. Aceste calcule nu pot dovedi varsta a ceva. Pentru aceasta avem nevoie de martori oculari (conform Iov 38:4). Scopul unor asemenea calcule este sa demonstreze ca, chiar tinand cont de ipotezele proprii ale evolutionistilor cu privire la trecut, Pamantul este mult mai tanar decat se spune de cele mai multe ori, iar acest fapt nu contrazice Biblia.    

Anexa: Este albitizarea trapa de scapare a evolutionistilor?

Un anti-creationist pe nume Glenn Morton pretinde ca feldspatii bogati in sodiu numiti albiti (NaAlSi3O8) se formeaza permanent pe fundul oceanelor, luand sodiul din apa marilor. El pretinde ca o astfel de scufundare de sodiu va invada calculele varstelor facute de dr. Austin si Humphreys. Dar dr. Humphreys a raspuns unui critic care a scris si la ICR si la AiG (fara a mentiona corespondenta anterioara) si ne-a dat permisiunea sa reproducem mai jos raspunsul sau:

"Nu, Glenn Morton nu are deloc dreptate aici, iar creationistii cinstiti pot continua sa foloseasca sodiul din mari ca si o dovada pentru o lume tanara. Morton v-a aratat o scrisoare mai timpurie din corespondenta sa cu Steve Austin si cu mine, dar nu si raspunsurile noastre. El de asemenea nu v-a spus cum s-a incheiat aceasta corespondenta.

Iata ce se intampla: intr-adevar formele de albit din orificiile din mijlocul oceanului scot sodiul din apele cu temperaturi mari. Dar atunci cand albitul ajunge in ape mai reci, el se descompune in clorul mineral si elibereaza aceeasi cantitate de sodiu inapoi in apele marii. De aceea albitul (intr-o cantitate semnificativa) se gaseste doar in crestele din mijlocul oceanului si nicaieri altundeva. Asadar “scufundarea de albit” a lui [Morton] se schimba intr-o “sursa de clorit”, iar efectul net asupra sodiului din mari va fi egal cu zero. 

Poate ti se va parea tehnica aceasta abordare. In continuare gasesti o metoda non-tehnica cu ajutorul careia vei putea judeca de unul singur daca Morton are sau nu dreptate: afla daca a publicat teoria “scufundarii albitului” intr-o revista laica de geochimie revizuita de critici. Principala revista in domeniu are un titlu din latina Geochimica et Cosmochimica Acta. Asemenea reviste ar fi foarte incantate sa ii publice teoria daca ar fi corecta, pentru ca aceasta ar rezolva problema celor 75 de ani pe care am evidentiat-o eu si Steve, marele dezechilibru dintre sodiul care intra si care iese. Cercurile stiintifice laice i-ar fi dat probabil lui Morton Premiul Nobel pentru aceasta teorie!

Mai mult, Morton ar fi foarte mandru sa aibe teoria sa publicata intr-o asemenea revista si s-ar asigura ca acest lucru este mentionat intr-un mod vizibil pe site-ul lui. Anunta-ma daca gasesti o astfel de mentionare acolo. Daca nu gasesti, atunci vei sti ca Morton te abureste doar.

In general doar fum si reflectii vei gasi pe site-urile scepticilor si ale celor care sustin teoria pamantului batran. Ei se feresc de revizuirile criticilor in domeniu si de publicatii. In schimb se bazeaza pe naivitatea majoritatii celor care ii citesc pentru ca stiinta lor stricata sa nu fie expusa. Oricine poate spune orice pe un site, iar ei tocmai asta fac. Psalm 1:1 promite fericire pentru cei care evita o astfel de companie:
 “Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!”
In schimb gaseste-ti placerea in Legea Domnului,
Russ Humphreys
Institutul pentru cercetarea creatiei

Referinte si note
  1. Se presupune ca Europa, una din lunile planetei Jupiter, ar avea apa in stare lichida sub o crusta de gheata, dar nu se stie sigur acest lucru.
  2. E. Halley, “O scurta relatare despre cauza salinitatii oceanelor si a catorva lacuri din care nu se desprind rauri; facand o propunere ca din aceasta sa se descopere varsta lumii”, Tranzactii filozofice ale Societatii Regale din Londra, 29:296–300, 1715; citat in Ref. 4.
  3. J. Joly, “O estimare a varstei geologice a Pamantului”, Tranzactii Stiintifice ale societatii regale din Dublin, Seria noua, 7(3), 1899; retiparita in Raportul anual al instituiei smithsoniene, 30 Iunie 1899, pp. 247–288; citat in Ref. 4.
  4. S.A. Austin si D.R. Humphreys, Sarea care lipseste din mari: o dilema pentru evolutionisti, Dezbateri la cea de-a doua conferinta internationala pe tema creationismului, Vol. II, pp. 17–33, 1990. Aceasta lucrare ar trebui consultata pentru mai multe detalii.
  5. W. S. Moore, “Cantitati mari de apa din subteran in apele de coasta descoperite de imbogatirile Ra”, Nature, 380(6575):612–614, 18 Aprilie 1996; o perspectiva a lui T.M. Church, “O ruta subterana pentru circuitul apei”, pp.579–580.
  6. M.T. Church, Ref. 5, p. 580, comenteaza: “Concluzia conform careia cantitati mari de descarcari submarini de apa provenita din izvoare subterane intra pe coasta oceanului are capacitatea de a altera radical intelegerea noastra despre echilibrul masei de substante chimice din ocean.

miercuri, 8 septembrie 2010

„Am Biblia – ce altceva imi mai trebuie?”

La un recent seminar important al creationistilor, o femeie care evident era incantata de ceea ce a auzit, a fost destul de suparata de o conversatie pe care a avut-o cu sotul ei mai devreme in acea zi.
Ea a incercat sa il incurajeze pe sotul ei sa participe la seminarul pe care ea il considera vital. El a refuzat sa mearga spunandu-i: „Am Biblia – ce altceva imi mai trebuie? Nu mai am nevoie de aceste dovezi pentru creatie daca am Biblia. De ce trebuie sa stiu ce e gresit in evolutionism? Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, si asta este tot ce am nevoie.”

Cum sa facem fata acestor obiectii?

 „Am invatat o multime de lucruri azi” a spus aceasta femeie. „Acest seminar m-a ajutat cu adevarat in credinta mea. Va rog sa imi spuneti cum sa raspund acestor obiectii din partea lui Bill, sotul meu?”

Dupa ce m-am gandit un pic am intrebat-o: „Tu si Bill aveti copii?”
 „Sigur ca da, avem trei copii, intre 8 si 13 ani”, a raspuns ea.

I-am spus: Daca sotul tau ar fi in fata mea acum, cred ca i-as spune ceva de genul asta.

Bill, aplaud credinta ta in Cuvantul lui Dumnezeu. Este un lucru foarte laudabil. De fapt, singura cale prin care putem cunoaste adevarul este datorita descoperirii din partea Celui care este adevarul. Pentru a intelege despre ce e vorba in crestinism, ai dreptate, Biblia este tot ceea ce avem nevoie.

Cu toate acestea, dupa cum sti si tu, oamenii vor aduce provocari in calea ta si a copiilor tai cu privire la credinta in Biblie. De fapt, prin mass-media si prin sistemul educational, copiii si adultii sunt bombardati cu idei evolutioniste. Li se spune ca nu exista Dumnezeu si ca intreaga viata poate fi explicata prin sansa proceselor aleatoare.

Daca suntem cinstiti, nu putem sa ne protejam copiii astfel incat ei sa nu auda asemenea atacuri la Biblie. Probabil ca vor auzi de la profesorii lor de la scoala, prieteni din cartier, de la un program de televiziune, din ziarul local, dintr-o revista pe care o cumpara, intr-un muzeu, colegiu sau, mai trist, chiar in unele biserici! Indiferent de cat de mult vei incerca sa iti tii copiii departe de evolutionism, mai devreme sau mai tarziu ei vor auzi aceasta invatatura.
Bill, ce le vei spune copiilor tai (acum cand sunt tineri sau dupa ce vor ajunge adulti), cand vor veni la tine cu intrebari de felul:

„Tata, am auzit ca dinozaurii au trait cu milioane de ani in urma, dar acest lucru este in dezacord cu Biblia, nu-i asa?”

„Tata, majoritatea oamenilor de stiinta spun ca ei pot dovedi ca omul a evoluat din niste creaturi asemanatoare maimutelor, si ca povestea cu Adam si Eva nu este adevarata – ai un raspuns la aceasta problema?”

„Tata, majoritatea oamenilor spun ca nu poti crede Biblia pentru ca este o carte religioasa, iar stiinta adevarata a demonstrat ca Dumnezeu nu a creat lumea in modul in care ni se povesteste in Biblie. De ce sa nu-i cred pe oamenii de stiinta? La urma urmei ei au dus omul pe luna si au inventat lucruri minunate cum sunt computerele?”

„Tata, de unde au aparut fosilele? Se potrivesc cu relatarile din Biblie? Daca Geneza nu este adevarata, de ce sa cred restul Bibliei, mai ales ca Isus Hristos a citat din Geneza? Este adevarat ca nu a existat un potop ca cel despre care se vorbeste in Geneza? In fiecare muzeu pe care l-am vizitat ni s-a spus clar ca toate dovezile stiintifice dovedesc evolutia speciilor, asa ca de ce as accepta credinta ta in Biblie? ”

Bill, problema este ca in timp ce, pe de-o parte, Biblia este tot ce avem nevoie in ceea ce priveste intelgerea mantuirii, Biblia ne mai spune urmatoarele:
„Ci sfintiti in inima voastra pe Isus ca Domn: fiti totdeauna gata sa rapundeti oricui va cere socoteala de nadejdea care este in voi, dar cu blandete si teama.” [1 Petru 3:15]
„Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun” [1 Tesaloniceni 5:21]

Cu alte cuvinte, Bill, crestinismul nu este o credinta oarba ci este o credinta obiectiva – o credinta logica si rationala bazata pe fapte. Crestinismul nu este ca si credinta oarba, subiectiva a evolutionistilor. Desi nu putem dovedi stiintific credinta noastra, pentru ca de fapt nu putem DOVEDI din punct de vedere stiintific nimic ce are legatura cu trecutul, totusi putem sa ne aparam logic credinta noastra.

Atunci cand oamenii ofera invatatura care este contrara cu Scriptura si se straduiesc sa distruga credinta oamenilor in Cuvantul lui Dumnezeu, noi suntem datori sa ne opunem.
„Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5)

De exemplu, Biblia spune ca in zilele unui om pe nume Noe a avut loc un eveniment in urma caruia intreaga lume a fost inundata – in trecut a existat o inundatie cataclismica  la nivel mondial. Daca acest eveniment a avut loc cu adevarat, ne-am astepta ca acest lucru sa lase unele urme pe fata pamantului. Ne-am astepta sa gasim pe toata suprafata pamantului dovezi ale unor straturi de materiale depozitate de apa si probabil milioane de animale si plante ingropate in aceste straturi. Si chiar gasim aceste lucruri.

Bineinteles, Bill, ca evolutionistii sustin ca aceste straturi si lucrurile moarte (fosilele) sunt o dovada de netagaduit a evolutiei. Acesti oameni au scris si au spus multe ca sa ridiculizeze relatarea biblica despre potop. Ei se opun vehement acelor crestini care accepta varianta Cuvantului lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, cercetari stiintifice serioase au aratat ca aceasta dovada nu sprijina procesele evolutive lente care au durat cateva milioane de ani, ci mai degraba procesele catastrofice rapide. Acest lucru (desi nu aduce dovezi in sensul stiintific) vine, bineinteles, in sprijinul a ceea ce spune Biblia cu privire la potopul din zilele lui Noe. Astfel, privind dincolo de Biblie, dar avand la baza Biblia, putem sa aducem dovezi rationale pentru a ne apara credinta si astfel sa sustinem validitatea afirmatiei ca Biblia este adevarata. 
Bill, atunci cand intelegem avertizarea din Proverbe 22:6 conform careia trebuie sa ii invatam pe copiii nostri si ca ei pot usor sa „[pluteasca] incoace si incolo, purtati de orice vant de invatatura prin viclenia oamenilor si prin siretenia lor in mijloacele de amagire” (Efeseni 4:14), cu siguranta trebuie sa ne pregatim cu raspunsuri pentru vremea in care copiii nostri ne vor intreba despre creationism/evolutionism. Cu adevarat, trebuia sa le fi dat deja copiilor nostri aceste raspunsuri stiind ca tocmai aici au loc atacurile celui rau.

Din nefericire, multi copii au intors spatele crestinismului pentru ca parintii lor le-au impus crestinismul intr-un mod legalist, fara sa le dea „socoteala de nadejdea care este in [ei]”. Acesti copii au auzit „dovezile” evolutionistilor care le spun de ce trebuie sa creada in evolutionism si de aceea ei tind sa creada pana la urma ca Biblia nu este adevarata.
Intrebarile de mai sus, puse in mod ipotetic de copiii lui Bill, sunt intrebarile tipice pe care noi, cei din lucrarea care sustine creationismul, le primim tot timpul. Ideea este ca exista raspunsuri usor de inteles care ii ajuta pe crestini „sa raspunda oricui va cere socoteala de nadejdea care este in voi.” 

E nevoie de actiune

Din nou si din nou, Scriptura nu ne invata numai adevarul ci ne porunceste sa si facem ceva cu adevarul pe care-l stim.

In Geneza 1:28 ni se spune: „Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: "Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

Omului i s-a spus sa umple pamantul, sa-l supuna si sa-l stapaneasca. Acest „mandat cultural”, asa cum mai este numit, reprezinta punctul de pornire pentru activitatea umana de studiere a pamantul si pentru folosirea cunostintelor obtinute in beneficiul oamenilor si al animalelor care locuiesc pe el. Aceasta cunostinta a dus la aparitia tehnologiei in domenii cum sunt ingineria, agricultura, medicina, etc.

Istoria este plina de exemple de crestini care au infiintat scoli, spitale si care au dezvoltat de asemenea procese tehnologice. Cuvantul lui Dumnezeu a fost fundamentul gandirii lor, cel care le-a permis sa intreprinda aceste lucruri. Acesti oameni nu au spus doar „Am Biblia, asta e tot ce imi trebuie. Nu mai am nevoie de nimic altceva.” Unde am fi astazi daca toti crestinii ar avea aceasta atitudine?

Iacov 2:20 ne spune: „credinta fara fapte este moarta”. Este una sa accepti Cuvantul lui Dumnezeu prin credinta, dar este cu totul alt lucru sa actionezi pe baza acelei credinte si sa arati celor din jur aspectele ei practice. Din acest lucru face parte si faptul ca trebuie sa ne asiguram ca nu infatisam inaintea copiilor nostri credinta crestina doar ca o credinta oarba. Acesta este unul din motivele principale pentru care atat de multi copii din caminele crestine intorc spatele crestinismului.

Nu exista minciuna mai mare pe care o spune Satan decat aceea ca nu exista Dumnezeu si ca Biblia nu este adevarata. Astazi, acesta este mesajul, deghizat sub aspectele asa-numitei stiinte, cu care lumea este indoctrinata. Trebuie sa avem (si exista) obiectii stiintifice foarte bune la aceste invataturi. Avem la dispozitie multe dovezi pentru a contracara ideile evolutioniste si pentru a sprijini ceea ce spune Biblia cu privire la originea noastra. Nici un crestin nu ar trebui sa-si ingroape capul in nisip atunci cand vine vorba de acest subiect – daca face asta s-ar putea ca rezultatul sa fie acceptarea unei alte credinte de catre copiii nostri, credinta cu adevarat oarba, credinta evolutionista si consecinta ei logica, umanismul („omul stabileste regulile”). 

Lucrarea creationista este o lucrare vitala in lumea din ziua de azi. Seminariile, cartile si inregistrarile video reprezinta o resursa materiala nepretuita care ii ajuta pe toti crestinii sa faca exact ce ne-a poruncit Dumnezeu prin Petru:
„Ci sfintiti in inima voastra pe Isus ca Domn: fiti totdeauna gata sa rapundeti oricui va cere socoteala de nadejdea care este in voi, dar cu blandete si teama.”

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.

duminică, 5 septembrie 2010

Cine l-a creat pe Dumnezeu?

Este o intrebare ilogica

Aceasta intrebare, reprezinta o obiectie majora a ateistilor, care o folosesc pentru a isi justifica necredinta. Bertrand Russell (1872-1970), un faimos filosof britanic, in micul dar cunoscutul eseu “De ce nu sunt crestin”, exprima ca prima obiectie aceasta intrebare. (1)
Ateii zilelor noastre repeta aceasta obiectie, inclusiv Richard Dawkins in cartea “The God Delusion” si australianul Philip Adams, care la conferinta globala a ateistilor, tinuta la Melbourne in 2010, a declarat:
“Cel mai important argument in favoarea lui Dumnezeu este ca trebuie sa existe o Creatie, un inceput... Dar obiectia mea este simpla. Daca Dumnezeu a fost inceputul, cine L-a inceput pe Dumnezeu?” (2)
Universul a avut un inceput; aproape toata lumea accepta acest lucru, din cauza faptului ca legile termodinamicii o impun: universul se stinge si nu se poate stinge la infinit, sau deja s-ar fi terminat. Stelele nu ar mai avea energie pentru a arde si noi nu am mai fi aici.
Unii au propus o teorie conform careia un univers ar da nastere unui alt univers, dar din nou, nu poate exista o serie infinta de astfel de nasteri si morti, pentru ca fiecare ciclu ar avea mai putina energie disponibila ca ultimul si daca acest proces ar avea loc de o eternitate, moartea tuturor lucrurilor s-ar fi petrecut  deja.

Daca un creator trebuie sa fi fost creat de un alt creator, atunci acel creator ar trebui sa fie fie creat de alt creator, care are nevoie de creator.... ca un lant infinit de piese de domino, ceea ce este o imposibilitate.

Trebuie sa fi fost un inceput

Unul din principiile fundamentale ale logicii/stiintei/realitatii este principiul cauzalitatii: ceva care are un inceput are si o cauza suficienta. Principiul nu este “Totul are o cauza”; Bertrand Russell l-a deformat. Nu, principiul este “Tot ce are un inceput are o cauza suficienta”. Un gand scurt confirma aceasta – ceva ce nu are inceput nu are nevoie de o cauza. Mai mult, o cauza trebuie sa fie suficienta, sau adecvata. “Ai fost gasit intr-un camp cu varza” nu este o explicatie suficienta pentru existenta ta.


Principiul cauzalitatii este atat de fundamental, incat daca eu as spune ca scaunul pe care stai, care trebuie sa fi avut un inceput, pur si simplu a inceput sa existe fara nici o cauza, mi-ai putea recomanda, pe buna dreptate, un control psihiatric!

Ateii zilelor noastre, carora le place sa foloseasca cuvinte ca “rational”, “rezonabil” si “stiintific” in descrierea convingerilor lor, cred ca cel mai important inceput dintre toate – cel al universului – nu a avut nici o cauza! Unii admit ca este o problema, dar sustin ca a spune “Dumnezeu l-a creat” nu explica nimic, deoarece ar trebui sa explici de unde vine Dumnezeu.

Dar este aceasta o obiectie valida?

Cum ar trebui sa fi fost cauza universului?

Cauza universului ar fi trebuit sa fie imateriala, pentru ca daca aceasta ar fi materiala/naturala, ar trebui sa se supuna acelorasi legi ale descompunerii ca universul.  Asta inseamna ca inceputul insusi ar fi trebuit sa aiba un inceput si revenim la problema ciclurilor de nastere -moarte ale universurilor. Deci cauza aparitiei universului trebuie sa fi fost supra-naturala, ca exemplu o forta non-materiala sau spirituala – o cauza in afara spatiului-materiei-timpului. O asemenea cauza nu ar fi supusa legii descompunerii si in consecinta nu ar avea un inceput. Cauza ar trebui sa fie un spirit etern.
In plus, cauza universului trebuie sa fie incredibil de puternica; incredibila marime si imensa energie, observate in univers, marturisesc despre aceasta putere; trebuie sa fi existat o cauza suficienta.
Pentru mine asta suna a Dumnezeul Bibliei. Biblia ne reveleaza Creatorul ca fiind:

Etern
Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu! (Psalmul 90:2)

Atotputernic
A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpân mai presus de orice! De la Tine vine bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta este tăria şi puterea, şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile. (1 Cronici 29:11-12)

Spirit (imaterial)
Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr." (Ioan 4:24)

Notati ca Biblia spune „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” (Geneza 1:1) Aici Dumnezeu a creat insasi timpul. Doar Unul aflat in afara timpului, care este atemporal, sau etern, ar fi putut face asta.

Sa intrebi de unde a aparut cineva care este etern, cineva care nu are inceput („Cine l-a creat pe Dumnezeu?”) este ca si cum ai intreba „Cu cine este casatorit burlacul?” Este o intrebare irationala.

Biblia se potriveste cu realitatea, lucru care nu este surprinzator cand luam in calcul ca aceasta pretinde ca vine din partea Creatorului Insusi.

Doua „mari inceputuri” – fara nici o cauza!

Cei care il resping pe Creator trebuie sa creada ca nu doar materia a aparut fara nici o cauza; ei trebuie sa creada si ca  viata a aparut fara nici o cauza adecvata.
Pana si cea mai simpla forma de viata mono-celulara este incredibil de complexa. O umila bacterie este plina de nano-masinarii incredibil de complicate, avand nevoie de ele pentru a trai. (3)  O celula are nevoie de un minim de 400 de proteine diferite pentru a produce masinile care sunt absolut necesare vietii. (4) Cum ar putea aceste masini bazate pe proteine sa se auto-creeze, chiar daca toate ingredientele necesare (20 de amino-acizi diferiti) s-ar putea auto-crea? Aminoacizii, deseori mii de aminoacizi, trebuie sa fie uniti in ordinea corecta pentru ca fiecare proteina sa functioneze.


Haideti sa ne gandim la una din masinile esentiale care copiaza instructiunile ADN pentru a crea fiecare proteina. (5) Apoi sa luam o singura proteina componenta din acea masina, mai putin de 10% din total. Proteina are o lungime de 329 de aminoacizi in lungime. Care ar fi sansele de a obtine aceasta proteina accidental, presupunand ca numai si numai aminoacizii corecti sunt prezenti? Calculul ar arata asa: 1/20 x 1/20 x 1/20.. de 329 de ori! (6) Aceasta probabilitate este de 1 la 10428 ... Un numar cu 428 de zerouri dupa 1! Chiar daca fiecare atom din univers  (1080 – un numar cu 80 de zerouri) ar reprezenta un experiment pentru fiecare vibratie moleculara posibila (1012  pe secunda) pentru varsta estimata de evolutionisti a universului (14 miliarde de ani=1018 secunde), aceasta ar permite ‚numai’ 10110 experimente – cu mult, mult departe de numarul necesar pentru a avea macar o sansa vaga de a nimeri aceasta proteina (7) , sa nu mai vorbim de restul de 400 necesare.

Nu este de mirare ca Richard Dawkins admite ca oamenii de stiinta s-ar putea sa nu descopere niciodata cum viata ar fi putut aparea prin procese naturale. Totusi, el respinge explicatia creatiei, din cauza motivului eronat prezentat mai sus.

Ce fel de cauza este suficienta pentru a explica originea vietii? Aceasta cauza ar trebui sa fie incredibil de inteligenta – cu mult peste nivelul nostru. Ne minunam de savantii care au descoperit nano-tehnologia celulelor vii – si este o realizare uimitoare. Dar ce spunem despre Cel care a inventat aceste lucruri? Cu cat mai inteligent este El? Asta imi aduce aminte de o alta caracteristica a Dumnezeului revelat in Biblie: El este omniscient (atotstiutor). Vezi Psalmul 139:2-6; Isaia 40:13-14.

Stim suficiente despre Creator din creatia Sa pentru a fi „fara scuza”. Romani 1:18-22 spune:
„Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;”

Aici Biblia ne explica de ce oameni inteligenti aleg sa creada lucruri imposibile – ca prima data universul, apoi viata au inceput sa existe fara nici o cauza adecvata. Ei aleg, in mod ilogic, sa accepte ca „cele doua inceputuri” nu au avut o cauza suficienta, in loc sa recunoasca si sa onoreze Creatorul tuturor lucrurilor.

Alte articole pe aceeasi tema

Mai multe raspunsuri

Referinte si note
1.   1.  Bertrand Russell este respectat pentru competentele sale in logica si filozofie, in special pentru matematicile aplicate, dar dezlantuirea sa impotriva lui Dumnezeu nu este deloc logica.

2.    2. Adams P. , Iluzia ateistilor ( o versiune editata a discursului tinut de Phillip Adams la Conferinta Globala a Ateistilor in 2010); abc.net.au/news/stories/2010/03/19/2850137.htm

3.     3. Smith C., Voiajul fantastic: Poate teoria evolutionista sa treaca testul stiintei moderne? Creation 30(1): 20-23, 2007; creation.com/fantastic-voyage.

4.     4. Acesta este minimul necesar pentru viata auto-reproducatoare, care este necesar inainte de aparitia teoretica a evolutiei. Vezi Sarfati J., Cat de simpla poate fi viata? 14 Februarie 2006.


6.     6. Exista o mica flexibilitate in aceasta ordine, asa ca ar putea fi mai mic de 329, dar nu cu mult mai mic, si am ales numai 10% din masina moleculara pentru a ilustra acest lucru. Pentru un studiu detailat despre flexibilitatea ordinii aminoacizilor in proteina functionala vezi: Truman, R., The ubiquitin protein: chance or design? Journal of Creation 19(3):116–127, 2005; creation.com/ubiquitin.

7.Chiar daca universul ar fi te 10 ori mai mare si  de 10 ori mai vechi, numarul experimentelor posibile ajunge la 10112. Oricum ai jongla cu cifrele, numarul experimentelor posibile este mult prea mic. 

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.
 

Dovezi in favoarea lui Dumnezeu

Grab this Headline Animator