Inundatii extrem de violente!

Imagine Wikipedia - Imagine marita

Recent, britanicii au descoperit ce i-a separat pe ei de continentul principal Europa: o inundatie catastrofala! Si nu doar una, ci doua! Cercetari detaliate efectuate asupra fundului Canalului Manecii au scos la iveala valea unui rau antic care odinioara colecta apele Tamisei, raului Somme, Rinului din Moesia si ale raului Scheldt – rauri care se varsa astazi in Marea Nordului. [1,2]

Imagini de mare rezolutie de pe fundul marii nu au aratat doar albia raului antic ci si semne clare ale unui potop la scara mare (megainundatie) – semne cum ar fi insule aplatizate, alungite si cu forma hidrodinamica de pana la 10 km lungime si 4 km latime, plus santuri de aproximativ 200 m latime, 2-3 m adancime si 10-15 km lungime [1].

In timpul inundatiei a fost dislocata o cantitate de 1 x 10⁶ m³ s^-1  de apa rezultata din topirea ghetarilor dintr-un lac proglaciar localizat in Marea Nordului de astazi. Conform calendarului evolutionist, se crede ca prima inundatie a avut loc cu aproximativ 425.000 de ani in urma, in timpul Erei Glaciare. Din punctul meu de vedere, totusi, primul eveniment de eroziune il constituie retragerea apelor de la potopul din vremea lui Noe [3] (cu 4.500 de ani in urma, Geneza 8) care a taiat un canion adanc prin portiunea de pamant care atunci unea Europa si insulele britanice, o creasta structurala cunoscuta sub denumirea de anticlinalul Weald- Artois, facut aproape in intregime din creta.

Mai apoi, la sfarsitul ultimului episod de inghet masiv (oamenii de stiinta evolutionisti cred ca a avut loc cu 20.000 de ani in urma) un alt lac si mai mare format din apa rezultata din topirea ghetarilor a format nordul canionului care se crede ca a fost indiguit cu morene sau de alte stavilare. La un moment dat barajul a cedat si un potop chiar mai mare decat cel precedent a curatat toate ramasitele crestei structurale, creand Canalul Manecii asa cum il stim noi astazi [1,2]. 

Istoria se repeta

Imagine Wikipedia - Labirintul din Antarctica

 Acest superpotop nou acceptat este ultimul dintr-o serie de mai multe si a inceput sa-si faca loc in cercurile stiintifice cu mai mult de 80 de ani in urma, cand Harlen J. Bretz a propus ideea ca Canalele Scabland din Statul Washington au fost create de o inundatie puternica [4]. Bretz a fost luat in deradere iar ideea sa a fost respinsa in totalitate timp de aproape 50 de ani. Azi, inundatia produsa de Lacul Missoula este o explicatie larg acceptata si chiar sunt unii care cred ca acest eveniment a fost unul ciclic! [5]

Apoi mai este inundatia produsa de Lacul Agassiz: un lac glaciar gigant care s-a format la marginea sudica a Ghetarului Laurentide in Canada, drenat brusc intr-un mod catastrofic spre est, taind Defileul Niagara si raul St. Lawrence intr-un moment geologic [6,7]. Cercetari suplimentare efectuate in Canada au aratat ca in mod repetat sub stratul de zapada au avut loc inundatii [8,9]. Cercetarile proprii asupra Povarnisului Niagara au scos la iveala ca asemenea inundatii subglaciare au fost cel mai probabil responsabile pentru formarea acestui reper faimos. La vest de Lacul Agassiz, la poalele Muntilor Stacosi din Alberta, se pare ca o alta inundatie masiva subglaciara a modelat majoritatea colinelor si posibil chiar si Muntii Stancosi [9,10,11].

Pe masura ce aceasta idee iconoclasta a luat avant, urme ale unor inundatii similare s-au gasit in locuri cum ar fi Antarctica. Peisaje ciudate cum este Labirintul din Vaile Vestice Uscate ale Antarcticii sunt in prezent atribuite unor “inundatii subglaciare extinse” (notati va rog pluralul!) la mijlocul perioadei Miocene (cu mult inainte ca oamenii sa fie prin preajma, conform evolutionistilor)[12].

Toate aceste inundatii s-a estimat ca au avut loc descarcari la acelasi nivel de magnitudine ca si cele care au creat Canalul Manecii. Intrarea unei cantitati atat de mari de apa dulce in oceane ar fi afectat cu siguranta sistemul de circulatie termosalin [7,13] iar prin aceasta clima globala in intregime. 

Ce urmeaza?

Imagine Wikipedia - Faimoasele stanci albe din Dover

 Este interesant sa observam ca ideea revarsarii Marii Nordului (intentionat voi folosi acest apelativ aici) a intrat tarziu in geostiinte, desi fizic este localizata in leaganul geologiei moderne! Faptul ca informatiile se afla sub mare nu ar trebui sa fie o scuza. Aceasta nu este orice fel de mare ci Canalul Manecii, pe departe cel mai investigat adanc din lume!

Cred ca are mai mult de-a face cu naluca intarziata a lui Lyell despre care Derek Ager – un dusman al creationismului! – spune in prefata ultimei sale carti (vazuta de multi ca si testamentul lui stiintific): 

 “La fel cum politicienii rescriu istoria umanitatii, asa si geologii rescriu istoria pamantului. Timp de un secol si jumatate lumea geologica a fost dominata, cineva ar putea spune chiar ca i s-a spalat creierul, de uniformitarianismul gradual al lui Charles Lyell. Toate sugestiile cu privire la evenimente “catastrofice” au fost respinse si catalogate drept demodate, nesiintifice si chiar hilare.” [14]

Ar mai putea fi un motiv pentru recunoasterea tardiva a inundatiilor glaciare si subglaciare: muntii. In America de Nord (unde majoritatea inundatiilor glaciare si subglaciare au fost documentate) lanturile muntoase se afla in partea de nord-sud sau nord-est-sud-vest si sunt localizate la marginea continentului.  Asadar nu a existat nici o bariera muntoasa nici pentru stratul de gheata in crestere la sud de Oceanul Arctic, nici pentru apele rezultate din topirea ghetii pe care le-a produs la sfarsitul Erei Glaciare. Pe de alta parte, in Europa, (unde stratul de gheata a avansat de asemenea din bord) Pirineii, Alpii, Muntii Tatra si Muntii Carpati au creat o bariera masiva de la est la vest de la Oceanul Atlantic la Marea Neagra (bariera continuata de partea cealalta de Muntii Caucaz, Karakorum si Himalaya). Aceasta bariera a oprit efectiv inaintarea ghetii iar cand apa rezutata din topirea ghetarilor s-au adunat in spatele ei, se prea poate sa fi fost directionata spre capetele din vest si din est ale obstacolului. De aceea este posibil ca inundatia produsa de revarsarea Marii Nordului sa fi fost alimentata cu mult mai mult decat doar cu apele rezultate din topirea ghetarilor locali.

Mai exista insa o posibilitate interesanta: inundatia produsa de revarsarea Marii Negre sa nu fi fost cauzata de invadarea apelor Marii Mediteraneene (asa cum cred aparatorii acestui eveniment catastrofic [15]) ci de apele rezultate din topirea ghetarilor care au luat-o spre est, iar apoi spre sud peste stepa ucrainiana, varsandu-se apoi in Marea Neagra. Aceasta ar fi putut face ca Marea Neagra sa se reverse in partea de est, taind sau adancind trecatoarea Bosfor. Probabil ca Marile Caspica si Aral (Albastra) s-au format de asemenea in acest mod. Nimeni nu a facut cercetari inca pentru a gasi urme ale unor astfel de inundatii glaciare si subglaciare in Estul Europei, dar avand impulsul acestei incredibile abordari neo-catastrofale, acest lucru poate avea loc curand!

Concluzie

In mod evident, exista o dorinta mare a partidei geologice evolutioniste de a accepta catastrofele in istoria geologica (“evenimentul rar”, cum il numeste Ager). Cu toate acestea, partida nu poate fi convinsa ca aceste catastrofe nu au fost izolate si nu au avut loc la distante mari de timp. Deci, atunci cand aceste catastrofe vor fi recunoscute, ele trebuie sa se potriveasca calendarului geologic de lunga durata (“sindromul de intarire”).

Toate aceste inundatii au fost o consecinta a Erei Glaciare Cuaternare, pentru care creationistii au singura explicatie plauzibila. Era Glaciara a avut loc dupa Potopul despre care se vorbeste in Geneza si reprezinta o consecinta a lui. Mai mult, Era Glaciara de dupa potop a fost unica (in ciuda faptului ca unii evolutionisti au postulat pana la 40 de evenimente glaciare in timpul erei pe care noi o numim Era Glaciara[16]).

In cadrul temporal biblic, toate aceste inundatii catastrofice au avut loc una dupa alta, iar efectul lor cumulat asupra climei globale trebuie sa fi fost dramatic. Mari semi-inchise cum sunt Mediterana, Marea Neagra, Marea Rosie se poate sa fi fost inundate si/sau sa se reverse in mod repetat.

Imagine Wikipedia

 Conform modelelor climatice existente[13], revarsarea unei cantitati atat de mari de apa dulce ar fi cauzat o racire semnificativa la nivel global, iar acesta este chiar episodul Marelui Inghet [13,17] de la sfarsitul Erei Glaciare, aparent la scara globala [18]. O alta consecinta a fost cresterea rapida a nivelului oceanului care ar fi izolat rapid tinuturi care anterior comunicau. Oameni si animale au fost izolate dintr-o data, permitand astfel dezvoltarea demografiei si biogeografiei din ziua de azi.

Studierea efectelor multiple ale acestor inundatii postdiluviene ne poate pune la dispozitie informatii pretioase cu privire la multe aspecte ale istoriei pamantului, de la dinamica si efectele Potopului din zilele lui Noe pana la risipirea oamenilor dupa episodul de la Turnul Babel. Realitatea este gata sa fie studiata si folosita pentru inaintarea Imparatiei! Dorinta de cercetare si finantarea sunt ceea ce avem nevoie!

Referinte

1. Gibbard, P., Europa taiata in deriva, Nature 448:259–260, 19 Iulie 2007.
2. Gupta, S., Collier, J.S., Palmer-Felgate, A., Potter, G., Originea inundatiilor catastrofale din Canalul Manecii, Nature 448:342–346, 19 Iulie 2007.
3. Batten, D., et al. Cum ramane cu era glaciara? www.creation.com/images/pdfs/cabook/
   chapter16.pdf
4. Bretz, J.H., Potopul din Spokane dincolo de Canalele Scabland, Journal of Geology 33:97–115, 236–259, 1925.
5. Oard, M.J., Doar o singura inundatie a lacului Misoula, Journal of Creation 14(2):14–17, 2000; www.creation.com/article/5066/
6. Broecker, W.S., Kennett, J.P., Flower, B.P., Teller, J.T., Trumbore, S., Bonani, G. si Wolfli, W., Rutele apelor rezultate din topirea ghetarilor din Ghetarul Laurentide in timpul Marelui Inghet, Nature 341:318–321, 28 Sept. 1989.
7. Silvestru, E, Schimbarile climatice, Niagara si catastrofa; www.creation.com/article/4271
8. Shaw, J., Un model al topirii ghetarilor pentru peisajele subglaciare Laurentide; in: Geomorfologia fara frontiere, McCann, S.B. and Ford, D.C., (Eds.), Wiley, Chichester, pp. 182–226, 1969.
9. Shaw, J., Ipoteza topirii ghetarilor pentru “paturile” subglaciare, Quaternary International 90:5–22, 2002.
10. Shaw, J. si Kvill, D., O origine glaciofluviala pentru crestele din zona lacului Livingstone, numita Saskatchewan, Canadian Journal of Earth Sciences 21:1442–1459, 1984.
11. Shaw, J., Faragini, D., Kvill, D.R. si Rains, R.B., Canelurile din Athabasca, Alberta, Canada: implicatii pentru formarea canelurilor la scara mare (liniatii erozionale), Quaternary Science Reviews, 19:959–980, 2000.
12. Lewis, A.R., Marchant, D.R., Kowalewski, D.E., Baldwin, S.L. si Webb, L.E., Varsta si originea Labirintului din vestul Valor Uscate, Antarctica: Dovezi pentru inundatiile extinse de la mijlocul perioadei Miocene si revarsarea apelor dulci in Oceanul Sudic, Geology 34(7):513–516, 2006; su-thermochronology.syr.edu/baldwin/
    LewisetalLabyrinth.pdf
13. Mecanisme care pot cauza schimbari climatice serioase, www.ncdc.noaa.gov/paleo/abrupt/story3.html
14. Ager, D., Noua Catastrofa: Importanta evenimentelor rare in istoria, Cambridge University Press, Cambridge, p. xi, 1993.
15. Walker, T., Inundarea Marii Negre: cu siguranta nu e vorba de Potopul lui Noe, Journal of Creation 14(1):40–44, 2000; www.creation.com/article/5019/
16. Billard, A., O analiza critica a Perioadei Cuaternare, Edit, CNRS, Paris, 1987.
17. Marele Inghet, www.agu.org/revgeophys/mayews01/node6.html
18. Rutter, N.W., Este vorba despre Marele Inghet global? 2003 Seattle Annual Meeting, Paper 132-1, 2003. gsa.confex.com/gsa/2003AM/finalprogram/abstract_63494.htm

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.